Antena Căutare

Bem, fără să ştim, sucuri fierte la soare ce ne otrăvesc încet, dar sigur! Inspectorii OPC descoperă nereguli grave, la fiecare control

Cumpărăm sucuri ca să ne hidratăm în zilele caniculare şi riscăm să ajungem la spital, cu probleme grave. Asta pentru că tot mai mulţi comercianţi nu respectă legea şi lasă băuturile să fiarbă la soare, la temperaturi uriaşe. Specialiştii spun că, din cauza căldurii, substanţe periculoase din ambalaje, precum aluminiul, ajung în băuturi.

Cumpărăm sucuri ca să ne hidratăm în zilele caniculare şi riscăm să ajungem la spital, cu probleme grave. Asta pentru că tot mai mulţi comercianţi nu respectă legea şi lasă băuturile să fiarbă la soare, la temperaturi uriaşe. Specialiştii spun că, din cauza căldurii, substanţe periculoase din ambalaje, precum aluminiul, ajung în băuturi. Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au găsit, pentru a doua oară luna aceasta, nereguli grave în depozitele din Capital

La 30 şi ceva de grade, în bătaia soarelui. Aşa stau zeci de baxuri cu apă, sucuri sau băuturi alcoolice. Marfa zace în curtea unui magazin engros deşi ar fi trebuit ţinută într-un depozit autorizat.

În faţa inspectorilor OPC, comerciantul nici măcar nu înţelege cât de grav e ceea ce face: „Nu am avut stivuitor, aia-i problema. Se mai întâmplă”

„Am constatat chiar vădite modificări de aspect ale unor produse, respectiv apei minerale plate şi carbogazificate, vin, la care s-a putut observa că lichidul a devenit opalescent cu sedimente şi impurităţi. Şi, bineînţeles, deformări ale buteliilor”, a declarat Ene Daniela, inspector ANPC.

Situaţia e cu atât mai îngrijorătoare cu cât inspectorii descoperă nereguli la fiecare control. În urmă cu două săptămâni, autorităţile au găsit la depozitul unuia dintre cei mai mari producători de băuturi răcoritoare mii de sticle cu sucuri carbogazoase ţinute în soare, la 48 de grade!

Ţinute la peste 40 de grade şi transportate în camioane fără sisteme de răcire, băuturile devin toxice, chiar dacă au fost puse în frigider după expunerea la soare. Coloranţii suferă modificări, iar asta schimbă gustul şi aspectul răcoritoarelor. Sucurile cu pulpă fermentează şi din cauza căldurii, substanţele din ambalaje, fie ele din carton, metal sau plastic, ajung în compoziţia băuturilor. Vorbim aici despre aluminiu, ftalaţi, fluor sau antimoniu, substanţe despre care specialiştii spun că pot fi cancerigene.

O tumoră de cinci kilograme a fost scoasă, cu succes, din ficatul unui pacient! Operația- maraton a avut loc la Spitalul... Dieta daneză sau cum să slăbești 20 de kilograme, în 13 zile! E mai simplu decât crezi și nu trebuie să te înfometezi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cât costă o dantură fixă pe implanturi și ce influențează prețul final al tratamentului? Explicațiile medicilor Dynamic Dental
(P) Cât costă o dantură fixă pe implanturi și ce influențează prețul final al tratamentului? Explicațiile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Cum alegi lentilele de contact potrivite dacă ai ochii uscați: materiale, permeabilitate și dioptrii
(P) Cum alegi lentilele de contact potrivite dacă ai ochii uscați: materiale, permeabilitate și dioptrii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x