Antena Căutare

Care sunt top cinci alimente care te ajută să slăbești, dar și top cinci alimente care te îngrașă?

Vrei să dai câteva kilograme jos de abdomen? Atunci trebuie să stii care sunt cele cinci alimente care ajută să slăbești, dar și cele care îngrașă.

top cinci alimente care te ajută să slăbești, dar și top cinci alimente care te îngrașă

Intervievată în cadrul emisiunii Neatza cu Răzbvan și Dani, Dr. Laura Ene, medic specialist în nutriție și diabet ne-a lămurit care sunt alimentele pe care trebuie să le consumăm atunci când vrem să pierdem în greutate, dar și cele de care trebuie să ne ferim pentru că au un efect invers.

Vom începe mai întâi cu top 5 alimente care îngrașă.

  • Primul loc îl ocupă uleiul.

Prin urmare, oricât de gustos și sănătos ar fi, uleiul trebuie consumat cu măsură, adică 3-4 pufuri de spray la o salată și o lingură de ulei la 1 kg de mâncare.

Articolul continuă după reclamă
  • Al doilea aliment care îngrașă este untul și nici margarina nu stă mai bine. Trebuie evitate toate sosurile pe bază de unt sau margarină, mai ales cele din comerț, dacă ne propunem să pierdem în greutate! Aceste ingrediente au și grăsimi rele, mult mai rele decât cele animale și afectează sănătatea organismului.
  • Pe locul trei sunt fructele oleaginoase pe care le ronțăim de-a lungul zilei: nuci, alune, migdale, etc. Acestea, chiar dacă sunt foarte sănătoase și recomandate mai ales pentru afecțiunile cardiovasculare, sunt foarte calorice și îngrașă foarte mult. Trebuie consumate cu foarte mare atenție, nu trebuie depășită porția de 30-50 de grame pe zi!
  • Pe locul patru sunt dulciurile și ciocolata, despre care se știe cât de calorice sunt.
  • Iar pe locul cinci se clasează brânzeturile. Brânzeturile maturate, mai ales cele franțuzești îngrașă cam cât ciocolata.

Iată care este top cinci al alimentelor care ne ajută să slăbim:

  • Pe primul loc este apa. Apa este singurul aliment care nu are calorii și se poate conuma așa cum este mereu recomandată, adică până la 2 litri pe zi, cu condiția să nu fie îndulcită.
  • Pe al doilea loc sunt zarzavaturile și verdețurile. Acestea au foarte multe fibre și minerale.
  • Pe locul trei sunt lactatele moi, cele degresate, dar nu neapărat cele cu 0,1 % grăsime, pentru că acestea sunt lipsite de proprietăți, datorită proceselor de procesare și pasteurizare prin care au trecut.
  • Pe locul patru sunt pastele integrale, orezul, chiar și pâinea integrală. Acestea gătite cum trebuie și consumate în cantități moderate ne ajută să slăbim pentru că ne asigură aportul de carbohidrați necesar organismului. Nu trebuie să excludem în totalitate carbohidrații din alimentație atunci când ne dorim să slăbim!
  • Pe locul cinci este carnea slabă, care este plină de proteine și de alte elemente importante pentru imunitatea organismului, mai ales în sezonul rece.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Băutura caldă care poate combate constipația și ajuta digestia. Ce recomandă specialiștii să bei dimineața
Băutura caldă care poate combate constipația și ajuta digestia. Ce recomandă specialiștii să bei dimineața
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce simți nevoia să mănânci mereu seara, chiar dacă nu îți este foame. 5 motive mai puțin cunoscute
De ce simți nevoia să mănânci mereu seara, chiar dacă nu îți este foame. 5 motive mai puțin cunoscute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x