Antena Căutare

Cum să alegi un antrenor personal potrivit?

Decizia de a lucra cu un antrenor personal vine adesea din nevoia sau dorința de a găsi o persoană specializată care să te ajute și să te motiveze să-ți îndeplinești obiectivele individuale.

Cum să alegi un antrenor personal potrivit? | Unsplash

Știm cu toții că orice formă de mișcare este benefică organismului, însă dacă nu urmezi un program personalizat de exerciții fizice îți va fi greu să ajungi la silueta dorită.

Un specialist vine cu un plan complex de antrenament, adaptat tipului tău somatic, îți oferă motivație și îți verifică tehnica de lucru constant ca să se asigure că vei obține rezultate vizibile referitoare la sănătate și fitness. Totuși, este importantă și relația pe care o construiești cu instructorul, așa că trebuie să alegi o persoană care să se potrivească planurilor și ritmului tău de lucru. Iată de ce trebuie să ții cont când alegi un antrenor personal.

Efectuarea testelor de diagnosticare

Înainte de începerea efectivă a programului de antrenament este necesar ca instructorul să-ți evalueze nivelul de sănătate și de pregătire fizică. Ca antrenor personal, George Brailoiu analizează întâi de toate tipul somatic al unui client – endomorf, ectomorf sau mezomorf, pentru a stabili în ce categorie se încadrează acesta, cât de repede reține sau elimină apa și cât de ușor ia în greutate.

Articolul continuă după reclamă

În acest sens, sunt analizate aspecte ce țin de musculatură, țesutul adipos, metabolism, grosimea oaselor, mobilitate, dietă ori afecțiuni medicale. Pe baza evaluării instructorul va stabili ce activitate fizică ți se potrivește astfel încât să beneficiezi de un antrenament crescut gradual și sănătos.

Crearea unui plan de antrenament personalizat

În alegerea unui specialist trebuie să știi ce gamă de exerciții fizice îți pune la dispoziție, dacă sesiunile de mișcare sunt bazate pe structurile tale fizice ori cum va fi adaptat programul de antrenament în funcție de progresul pe care îl faci.

În situația în care observi că instructorul face cu un alt client aproape aceleași lucruri pe care le-a făcut și cu tine, acest lucru ar trebui să-ți dea de gândit. Un profesionist va personaliza programele fiecărui client în parte și va planifica sesiunile de exerciții în avans astfel încât să le poată modifica raportat la nevoile curente de zi cu zi.

Experiența în domeniu

Atunci când vrei să alegi un antrenor personal potrivit este util să ții cont și de experiența și pregătirea teoretică a instructorului. În afară de certificările de bază, o persoană calificată poate fi pregătită și pentru anumite categorii de antrenamente.

De pildă, un antrenor specializat în programe hard-core sau culturism s-ar putea să nu fie o alegere prea bună dacă îți dorești un corp tonifiat. Este recomandat să știi ce tip de clienți are instructorul în general, dacă stăpânește principiile și tehnicile de fitness ori dacă are și specializare în nutriție, dat fiind faptul că antrenamentele fizice sunt strâns legate de o dietă echilibrată.

Istoricul său în obținerea rezultatelor

În mod ideal un antrenor personal trebuie să aibă un website oficial unde să poți afla cât mai multe detalii despre el. Părerile altor clienți sunt importante, mai ales dacă sunt legate de rezultate pe care și tu ți le dorești. În situația în care a antrenat persoane cu aceleași obiective ca și tine, cu siguranță înțelege problemele cu care te confrunți, dar și obstacolele pe care le vei întâmpina în călătoria ta.

Fiecare persoană care apelează la un antrenor personal are o țintă diferită, însă dacă reputația antrenorului personal ales este una bună atunci în mod sigur este potrivit și pentru tine.

Interesul activ pentru antrenamente

Cu toate că aspectul fizic al unui antrenor personal nu este principalul criteriu în funcție de care trebuie să-l alegi, este totuși un bun indicativ în ceea ce privește interesul său pentru sport. De asemenea, un om pasionat și dedicat meseriei sale te va întreba întotdeauna cum te simți, dacă observi rezultate, care este starea ta după antrenamentul efectuat, ce ai mâncat ori dacă vrei să aduci ceva modificări programului de exerciții. Interesul său pentru fiecare aspect legat de sport dovedește că este preocupat de progresul tău și motivat să te ajute să obții silueta mult visată.

Personalitatea antrenorului

Asigură-te că te vei simți confortabil cu persoana cu care vei lucra și că este un om care te ajută să îți păstrezi motivația. Este de la sine înțeles că ai nevoie de încurajare și un plan bine definit ca să ajungi acolo unde îți dorești, așa că trebuie să fii compatibil că antrenorul personal în toate privințele ca să faci performanță.

Înainte să te gândești la costul serviciilor sau disponibilitatea antrenorului, de altfel aspecte deloc de neglijat, încearcă să prioritizezi lucrurile pe care le cauți la un instructor personal. Este crucial ca cel pe care-l vei alege să aibă competențele necesare pentru a te ghida în lumea sportului, mai ales că succesul tău depinde în cea mai mare măsură de motivația și disciplina pe care ți le insuflă antrenorul.

Premieră medicală în România! Robotul MAKO, folosit în intervențiile ortopedice de protezare... Un expert de la OMS a anunțat! Când va fi gata vaccinul pentru coronavirus! „Există două variante”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce simți nevoia să mănânci mereu seara, chiar dacă nu îți este foame. 5 motive mai puțin cunoscute
De ce simți nevoia să mănânci mereu seara, chiar dacă nu îți este foame. 5 motive mai puțin cunoscute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge în Europa
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x