Antena Căutare

Maladia Parkinson, mana in mana cu melanomul

Persoanele care sufera de maladia Parkinson se confrunta cu un risc de pana la doua ori mai mare de a se imbolnavi de un cancer de piele letal, potrivit unei meta-analize ce a studiat concluziile obtinute in urma a 12 studii clinice, publicata in Statele Unite ale Americii, informeaza AFP.

Precedentele studii s-au finalizat cu rezultate neconcludente, insa aceasta meta-analiza realizata de National Institute of Environmental Health Sciences (NIEHS), publicata in revista medicala Neurology, a evidentiat un risc considerabil crescut de aparitie a melanomului la pacientii suferind de Parkinson, o maladie neurodegenerativa.

Astfel, femeile care sufera de maladia Parkinson prezinta un risc de 1,5 ori mai mare in comparatie cu restul populatiei de a dezvolta un melanom - forma cea mai periculoasa de cancer al pielii -, iar in cazul barbatilor bolnavi de Parkinson, acest risc este de doua ori mai mare.

In schimb, nici o legatura intre Parkinson si celelalte tipuri de cancer de piele nu a fost evidentiata in aceasta meta-analiza. Cele 12 studii din cadrul ei au fost realizate intre anii 1965 si 2010. In fiecare dintre cele 12 studii, numarul pacientilor suferind simultan de Parkinson si melanom nu depasea 10 cazuri, insa meta-analiza a evidentiat in mod clar raportul dintre cele doua boli.

"Pacientii care sufera de maladia Parkinson prezinta, in general, un risc mai mic de a se imbolnavi de cancer, in special de cancerele asociate cu fumatul, insa ei prezinta un risc mai mare de melanom", a rezumat Honglei Chen, coordonatorul acestei meta-analize.

"Una dintre explicatiile posibile pentru aceasta legatura intre maladia Parkinson si melanom consta in faptul ca ambele boli ar putea avea in comun factori de risc genetici si de mediu", a adaugat acelasi cercetator, care a precizat, totusi, ca "intelegerea acestei legaturi este inca foarte segmentata".

In lume, intre 5 si 10 milioane de persoane sufera de maladia Parkinson, o boala neurologica progresiva care afecteaza miscarile trupului, facand aproape imposibile mersul, vorbirea si scrisul. Boala apare ca urmare a distrugerii celulelor nervoase din creier. Aproximativ 132.000 de pacienti cu melanom sunt diagnosticati in fiecare an pe plan mondial, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

Citeste si Jurnalul

FOTO: lookfordiagnosis.com

Articolul continuă după reclamă
Top 7 alimente anti-imbatranire... Afla totul despre rolul trombocitelor in bolile cardiovasculare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce unele alimente considerate sănătoase pot crește nivelul de histamină din organism. Ce trebuie să știi și la ce să fii atent
De ce unele alimente considerate sănătoase pot crește nivelul de histamină din organism. Ce trebuie să știi și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O femeie a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a cumpărat broccoli. Ce a descoperit printre buchețelele legumei | VIDEO
O femeie a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a cumpărat broccoli. Ce a descoperit printre buchețelele...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x