Antena Căutare

"Poarta Raiului" sau punctul urechii cu puteri nebănuite asupra corpului. Ce se întâmplă atunci când îl atingi

Un doctor în psihiatrie şi neurologie afirmă că există un punct al corpului pe care dacă îl atingi te poți vindeca. Este numit Poarta Raiului. Acesta se află în partea superioară a urechii, în adâncitura cartilajului.

Un doctor în psihiatrie şi neurologie afirmă că există un punct al corpului pe care dacă îl atingi te poți vindeca. Este numit Poarta Raiului. Acesta se află în partea superioară a urechii, în adâncitura cartilajului.

Medicul Mark Sandomirsky le arată pacienților săi cum să activeze acest punct energetic pentru a scăpa de stres şi de depresie. Terapia prin care te poţi vindeca atingând acest punct sensibil denumit POARTA RAIULUI se numeşte psiho-reflexologie.

Dacă atingi cu finețe locul, reușești să atragi o energie celestă în tot corpul. Acest punct de acupunctură elimină durerea din orice parte a corpului, susțin asiaticii. Pentru a-l activa, poți folosi un bețișor de urechi. Apasă acest punct sau masează-l ușor cu degetele.

În tot acest timp respiră profund. Când inspiri, uită-te în partea stânga, iar când expiri în partea dreaptă.

Articolul continuă după reclamă
Ce se întâmplă facă ești fumător și folosești soluții pentru curățenie! Semnele care te trimit imediat la medic!... Cum ai grijă de implantul dentar?...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) 10 sfaturi pentru siguranța în trafic – recomandări practice pentru șoferii din România
(P) 10 sfaturi pentru siguranța în trafic – recomandări practice pentru șoferii din România
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate Catine.ro
(P) De ce pielea intimă are nevoie de produse blânde: ghidul Enroush pentru alegeri fără iritanți
(P) De ce pielea intimă are nevoie de produse blânde: ghidul Enroush pentru alegeri fără iritanți
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a anunțat actrița, care așteaptă al cincilea copil
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a... Elle
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă HelloTaste.ro
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas impresionată de ce a găsit
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27%
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27% Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x