Antena Căutare

Veste importantă pentru diabeticii din întreaga lume! Viața a milioane de oameni va fi schimbată!

O descoperire făcută recent de oamenii de știință ar putea schimba viețile milioanelor de bolnavi de diabet din întreaga lume. 

O descoperire făcută recent de oamenii de știință ar putea schimba viețile milioanelor de bolnavi de diabet din întreaga lume.

Cercetătorii americani au dezvoltat o tehnică mult mai precisă de estimare a nivelului mediu al glicemiei, metodă ce poate diminua cu peste 50% erorile, în comparație cu testul folosit în mod curent la scară largă, dar care este uneori inexact. Rezultatele studiului au fost descrise, miercuri, în jurnalul american ''Science Translational Medicine''.

''Ceea ce numim în prezent standardul de referință pentru estimarea nivelului mediu de glucoză din sânge nu este nici pe departe la fel de precis cum ar trebui să fie'', a declarat într-un comunicat John Higgins, cercetător-șef și profesor asociat la Harvard Medical School și patolog clinician la Massachusetts General Hospital.

Articolul continuă după reclamă

Echipa a descoperit că inexactitățile provind de la variațiile individuale ale duratei de viață a celulelor roșii ale unei persoane. ''Precum un burete înmuiat în apă care stă pe chiuveta din bucătărie timp de câteva zile, celulele roșii mai vechi tind să absoarbă mai multă glucoză, iar celulele roșii noi au mai puțină'', a explicat Higgins.

Pentru a elimina variațiile, echipa de cercetători a dezvoltat o formulă care ia în calcul durata de viață a celulelor roșii, estimările glicemiei ajustate la această vârstă, datele obținute prin testul standard A1C și nivelul glucozei ''citită'' prin monitorizarea continuă.

Prin această metodă, oamenii de știință susțin că au redus rata de eroare la doar 1 din 10 cazuri.

Conform noului model, pacienții trebuie să poarte timp de câteva săptămâni un aparat de monitorizare a nivelului de glucoză, iar medicii vor folosi datele înregistrate, alături de cele legate de vârsta medie a celulelor roșii ce vor fi obținute înainte ca aparatul să fie îndepărtat, a explicat echipa, potrivit sursei citate, arată Agerpres.

Diabetul afectează peste 422 de milioane de persoane la nivel mondial, iar o mai bună cunoaștere a nivelului glicemiei poate ajuta la o mai bună gestionare a acestei afecțiuni.

Fă un duș rece sau ia bomboane mentolate! Acestea sunt cele mai bizare trucuri prin care poți slăbi!... Ceaiul de banane, cel mai tare miracol! Nu vei mai avea nevoie de altceva!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O femeie a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a cumpărat broccoli. Ce a descoperit printre buchețelele legumei | VIDEO
O femeie a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a cumpărat broccoli. Ce a descoperit printre buchețelele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trei alimente bogate în proteine care conțin cele mai multe microplastice. Ce au descoperit cercetătorii într-un nou studiu
Trei alimente bogate în proteine care conțin cele mai multe microplastice. Ce au descoperit cercetătorii într-un...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x