Nobila doamna ii daruieşte navigatorului şi cateva rasaduri de trestie de zahar, care avea sa devina o planta industriala de prima importanta in Lumea Noua. Ca şi alte culturi - tutun, bumbac sau cafea -, trestia dulce este legata de munca sclavilor.
Peste trei sferturi dintre sclavii aduşi din Africa lucrau pe plantatiile de trestie de zahar, in conditii imposibil de imaginat. Opera unui antropolog, Sidney Mintz, intitulata "Dulceata şi puterea", ne face sa intelegem in parte dificultatile cultivarii şi prelucrarii plantei din care se va obtine zaharul.
Este un soi de iarba uriaşa, mereu insetata şi dornica de soare, plina cu un suc dulce care trebuie prelucrat imediat dupa recoltare. Fierberea acestui suc avea loc in cladiri anume amenajate şi descrise de un colonist, Thomas Tryon, ca "un iad pe pamant".
Sclavii indurau suferinte cumplite, taieturile şi alte rani la munca campului, riscul de a pierde in maşinarii degete sau maini, hrana insuficienta, biciuirile sau bataile primite de la stapani, mizeria şi lipsa de libertate. Totul pentru a asigura dulceata ceaiului baut de alti sarantoci, muncitorii din Anglia.
Comertul cu sclavi a fost abolit in imperiul britanic pe la 1807. Noii muncitori "liberi" de pe plantatii şi din fabrici, veniti din India şi China, mureau pe capete in timpul unei calatorii de mai bine de şase luni.
Supravietuitorii lucrau pana la 22 de ore pe zi, erau inşelati, furati, traiau in aceeaşi crunta mizerie ca şi predecesorii lor, sclavii. Cei mai slabi de inger preferau sinuciderea.
Unii se revoltau. In 1791, Toussaint L'Ouverture conduce revolta sclavilor impotriva stapanirii franceze din Insula Saint Domingue, colonia care producea aproape jumatate din zaharul consumat in lume.
Astfel au aparut pe harta lumii Republica Dominicana şi Haiti, cele doua jumatati ale insulei pomenite. Situatia nu s-a schimbat prea mult nici azi, muncitorii haitieni care lucreaza in Republica Dominicana sunt total neprotejati şi primesc ceva mai mult de un dolar pentru fiecare tona de zahar recoltata. Fara comentarii!
Alti autori, cum ar fi Elizabeth Abbot, afişeaza un optimism poate doar partial justificat atunci cand prevad transformarea plantatiilor in surse de biocombustibil şi alte asemenea fantezii ecologiste. E greu de renuntat la zaharul clasic, produs din trestie. Poate. Dar nu e imposibil, deşi solutiile se lasa aşteptate.
