Antena Căutare

Unii se prăbuşesc, alţii câştigă bani cu nemiluita! Horoscop săptămânal FINANCIAR 4-10 IUNIE 2018

Unii vor câştiga în moduri de neimaginat care ne va duce la vârfuri extreme, în timp ce alţii se vor prăbuşi în căderi extreme. Jocul vieţii se intensifică mai mult ca oricând. Lui Uranus îi place să ne deschidă ochii ca să vedem lucrurile într-o cu totul altă formă.

Unii vor câştiga în moduri de neimaginat care ne va duce la vârfuri extreme, în timp ce alţii se vor prăbuşi în căderi extreme.

BERBEC (21 martie – 20 aprilie)

Semnul tău zodiacal indica expansiune şi noroc acum, dar la fel de bine schimbare şi intuiţie dezvoltată pe sectorul bani. Toate indică faptul că eşti mai norocos în această săptămână decât de obicei, în special pe direcţia finanţe. Astrele leagă banii de viaţă personală şi de relaţiile profesionale. Asigură-te că ai făcut să se afle că eşti în căutarea unor planuri noi de investiţii sau de ajutor pentru un nou job. Cineva cunoscut va fi în stare să te ajute mult.

TAUR (21 aprilie – 21 mai)

Articolul continuă după reclamă

În sfârşit, în această săptămână te simţi energizat graţie activităţii astrale din sectorul de bani şi valori. Asta va aduce unele mişcări pe planul banilor tăi. Dacă ai dorit să faci anumite schimbări în direcţia de a câştiga sau economisi bani, acum este timpul să începi să îţi creşti eforturile în aceste direcţii. Trimite mai multe prezentări, participa la grupuri pe temele acestea, fă un plan de economii, mergi la workshopuri în care să înveţi mai multe despre cum să faci bani.

GEMENI (22 mai – 21 iunie)

Aceasta este o săptămână bună pentru tine. Îţi va fi mai uşor să comunici iar căutările de job mai bun sau negocierile de salariu vor merge mult mai uşor. Dacă vrei să faci mai mulţi bani, nu te gândi la negativ, la ce nu merge, la ce nu reuşeşti să economiseşti. În schimb, gândeşte-te la ce poţi schimba în viaţa ta şi în viaţa altora cu ce câştigi acum. Ce contează acum sunt oamenii pe care îi atingi în viaţa ta, în bine, şi nu ceea ce posezi.

RAC (22 iunie – 23 iulie)

În această săptămână, activitatea astrală la tine pentru sectorul ce guvernează vieţi trecute sau karma înseamnă că anumite vise ciudate noaptea se pot opri, la fel şi momentele ciudate de sincronicităţi din viaţa ta. Acum ai câmp liber să mergi mai departe pe planul banilor, focusandu-te pe dezvoltarea carierei tale în mai mult decât un singur job. Acum poţi găsi ceva valoros pentru tine : fie mai mulţi bani, fie un nou sens pentru care munceşti, fie o colaborare ce îţi place. Lucrurile se pot întâmpla destul de rapid.

LEU (24 iulie – 23 august)

Focusul în această săptămână este pe relaţii şi pe cum te pot ajuta ele să îţi împlineşti obiectivele. Îţi poţi creşte prosperitatea, susţinându-ţi energia aceasta printr-o alta energie similară. Este despre a merge mai departe, de a avansa prin mişcare, fie că mergi la jogging cu prietenii ca să dai jos câteva kilograme, fie că accesezi puterea de a face parte într-un grup de cunoştinţe a căror activitate este activa şi dinamică. Ai deschidere şi susţinere astrală pe tot ce înseamnă limbi străine sau culturi din alte ţări, care îţi pot duce afacerea mai departe sau întări cariera.

FECIOARĂ (24 august – 23 septembrie)

Cariera ta se poate bucura de o mişcare înainte, dar ai grijă la un anumit tip de bucluc. Este posibil ca cineva, posibil cineva rival, să încerce să îţi tulbure teritoriul său ca cineva nepotrivit să îţi rănească sentimentele. Situaţia debitului tău necesita un aer nou al schimbării. Curăţă aceste situaţii fiind atent la ele pur şi simplu şi simţindu-ţi intuiţia pe zona asta, apoi vei fi mult mai bine.

BALANŢA (24 septembrie – 23 octombrie)

Aspectele de carieră şi persoanele de autoritate sunt cele activate astral în această săptămână pe sectorul banilor tăi. Dacă vrei să ai acelaşi tip de respect, de bani cash şi de admiraţie, va trebui să investeşti timp şi muncă susţinută ca să îţi aduci ideile în atenţia oamenilor de la care vrei aceste valori. Între timp, fii preocupat cum te îmbraci şi cum te prezinţi şi exprimi în lume. În timp ce unii te percep într-un fel, eşti tentat să o iei pe o altă cale ca să îi faci să se tot întrebe cum eşti de fapt.

SCORPION (24 octombrie – 22 noiembrie)

Săptămâna aceasta eşti focusat pe nevoile familiei şi ale partenerului romantic. Nu mai merge să cheltui după aceleaşi modele şi stiluri de viaţă ca înainte. În schimb, dacă îţi pui la înaintare paşii de om matur vei vedea că poţi avea destui bani pentru educaţia şcolară, pentru o casă confortabilă şi pentru mai multe. Partea ta creativă se războieşte cu partea ta practică chiar şi pe zona banilor. Va trece şi asta, ca toate.

SĂGETĂTOR (23 noiembrie – 21 decembrie)

Sectorul tău social este activat acum, aducându-ţi mai mulţi oameni pe care trebuie neapărat să îi întâlneşti şi care să te ajuta să îţi formezi uniuni strategice benefice pentru planurile tale de carieră a la long. Cu toate acestea, este timpul să devii foarte responsabil cu privire la debitele din viaţa ta. Dacă laşi facturi neplătite va agrava lucrurile, întrucât unele planete pot aduce şi pedepse sau pierderi pe fondul neglijenţei noastre.

CONTINUAREA AICI!

HOROSCOPUL ZILEI de 4 iunie! Zodia care îşi întâlneşte jumătatea. Află şi tu ce îţi rezervă astrele!... Horoscopul zilei de 4 iunie cu astrologul Camelia Pătrăşcanu. Nativii cu mult noroc!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Horoscop săptămânal 31 august – 6 septembrie 2026. Ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte
Horoscop săptămânal 31 august – 6 septembrie 2026. Ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Horoscop weekend 29 – 30 august 2026. Ce au pregătit astrele pentru sâmbătă și duminică
Horoscop weekend 29 – 30 august 2026. Ce au pregătit astrele pentru sâmbătă și duminică
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x