Antena Căutare

5 jocuri interactive pe care să le joci în mașină

Te pregătești să pleci în vacanță cu familia? Cei mici se plictisesc repede, și de aceea dacă vrem ca drumul să decurgă lin și fără plânsete trebuie să ne organizăm foarte bine, să avem o

Te pregătești să pleci în vacanță cu familia? Cei mici se plictisesc repede, și de aceea dacă vrem ca drumul să decurgă lin și fără plânsete trebuie să ne organizăm foarte bine, să avem o mașină mare, spațioasă, astfel încât să ne putem desfășura activitatea fără probleme. Așa că, am făcut o listă cu 5 jocuri interactive și amuzante, pe care să le puteți juca în mașină.

Oricum, pentru a avea o călătorie liniștită cu mașina și copii fericiți și mulțumiți este foarte important să faceți popasuri pentru toaletă, pentru dezmorțirea mușchilor, pentru a le cumpăra câte ceva celor mici și așa mai departe.

Top 5 jocuri interactive pe care poți să le încerci atunci când pleci la drum lung cu copiii

Număratul mașinilor - Pentru început, fiecare membru al familiei trebuie să își aleagă câte o culoare de mașină și ulterior să numere câte mașini din culoarea respectivă văd. Câștigător este cel care ajunge primul la un număr de X mașini, un număr pe care îl stabiliți împreună la începutul jocului.

Articolul continuă după reclamă

Fazan - un joc care este distractiv atât pentru adulți, cât și pentru copii, dar și educativ, deoarece cei mici pot învăța lucruri și cuvinte noi

Completează povestea - unul dintre cele mai amuzante jocuri pentru drum lung. Se joacă foarte simplu. Unul dintre membrii familiei alege locul de desfășurare al acțiunii pentru poveste, celălalt începe povestea cu o propoziție de genul “A fost odată ca niciodată”, iar apoi fiecare participant contribuie la poveste cu câte o propoziție până când povestea a prins contur. Se poate juca în mai multe runde până când povestioara ajunge la final.

Ce încape într-un borcan? - La fel ca la fazan, acest joc este și educativ, dar și amuzant. Începe cu unul dintre participanți care spune alfabetul, în gând, iar un alt participant ii spune “Stop”. Acesta spune litera la care s-a oprit și de aici poate începe distracția. Fiecare participant trebuie să spună câte un obiect/lucru care încape într-un borcan și începe cu litera respectivă. Atunci când nu mai știți cuvinte, o puteți lua de la capăt, cu o altă literă.

Goana după comori - este cea mai bună idee de joc la drum lung. Pregătește de acasă o listă cu diverse obiecte/animale pe care le puteți întâlni pe drum, în funcție de destinație. În cazul în care copiii sunt prea mici și nu au învățat încă să citească, poți folosi imagini. De exemplu notezi pe foaie sau lipești o imagine cu o văcuță, o mașină albastră, un fluture, floarea soarelui și așa mai departe. Evident, câștigătorul este cel care a bifat cele mai multe obiecte de pe listă până la următorul popas.

Iar dacă îți cauți o mașină potrivită pentru o vacanță cu întreaga familie, intră pe CarZZ.ro și vezi cele mai noi anunțuri cu autoturisme de vânzare. Alege apoi marca, modelul și bugetul astfel încât să se potrivească nevoilor voastre și să te poți bucura de o vacanță minunată alături de familia ta.

Cum alegi destinația de vacanță potrivită?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x