Antena Căutare

Ema, câștigătoarea sezonului 13 Mireasa, a luat o decizie după o ceartă cu Alan: „Uneori, să renunți nu înseamnă că ai pierdut”

Ema a anunțat pe rețelele sociale că a avut prima ceartă cu Alan, în urma căreia a luat o decizie importantă. Câștigătoarea sezonului 13 Mireasa a împărtășit totul cu susținătorii în mediul online.

Ema, câștigătoarea sezonului 13 Mireasa, a luat o decizie după o ceartă cu Alan | Antena 1

Ema a anunțat că după o ceartă cu Alan, în care inițial a crezut că își pierde visul, a decis să renunțe la salonul pe care îl deține în Bistrița. Soția lui Alan a precizat că deja au apărut oportunități noi, iar afacerea ar vrea să o vândă.

Citește și: Mireasa: Confesiuni, sezonul 9. Ce vor face Ema și Alan cu marele premiu și ce spun despre căsătoria religioasă

Ema de la Mireasa a luat o decizie importantă: „Am avut prima ceartă cu Alan”

„Am avut prima ceartă cu Alan. Aproape că m-a făcut să iau una dintre cele mai grele decizii din viața mea, dar cu ocazia asta vreau să-i și mulțumesc pentru că am reușit să o luăm împreună. Cred că a venit momentul să vă povestesc ceea ce am ținut doar pentru mine până acum. A venit momentul să vă anunț că oficial am renunțat la salonul din Bistrița. Am înțeles și ăi dau dreptate că uneori trebuie să alegi între ceea ce-ți dorești și ceea ce-ți face bine pe termen lung și am luat decizia împreună să închei acest capitol, după ce am luat și am acceptat decizia de a renunța la salonul din Bistrița simt că viața a început să-mi ofere alte oportunități, am decis să vând afacerea la cheie. Uneori să renunți nu înseamnă că ai pierdut, înseamnă doar că ai avut curajul să alegi un alt drum”, a transmis Ema pe rețelele sociale.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Mihaela din sezonul 11 Mireasa îi face acuzații de infidelitate lui Ștefan: „Nu vă oblig să mă credeți...”

Cum a început povestea de dragoste dintre Ema și Alan

Ema nu a fost de la începutul sezonului 13 Mireasa, iar Alan a încercat, fără succes, să aibă interacțiuni în vederea formării unei relații. Tânărul a fost într-o cunoaștere eșuată cu Roxi, cunoaștere căreia i-a pus punct în live.

Intrarea în competiție a Emei avea să-i schimbe complet parcursul lui Alan, care începuse să spună că-și dorește să părăsească emisiunea.

Task-ul cătușelor i-a apropiat pe cei doi. Au recunoscut că între ei a fost o chimie de la început și între ei au existat discuții și atingeri. Ema a avut mustrări de conștiință pentru că și-a dat frâu liber sentimentelor în contextul în care Alan ieșise cu 2 zile înainte din cunoașterea cu Roxi. Ema a intrat în competiție pe 12 februarie și ea și Alan au intrat într-o cunoaștere oficială pe 19 februarie, iar pe 20 februarie au intrat într-o relație, după primul sărut.

Așadar, Alan, băiatul care nu-și mai găsea locul în competiție și-a schimbat complet perspectiva după intrarea în competiție a fetei de care s-a îndrăgostit din prima. Totuși, scrisoarea primită de Ema de la familie avea să le perturbe parcursul, însă nu pentru mult timp. Inițial, părinții Emei au fost împotriva lui Alan, spunându-i fiicei că imaginile de la task-ul cătușelor, cu ei în pat îmbrățișați i-au dezamăgit.

Cu timpul, Alan le-a dovedit socrilor că poate fi un ginere pe placul lor. Dacă inițial Alan era agitat și se implica în conflicte, după venirea Emei a devenit mai calm.

Pe lângă chimia pe care au avut-o de la prima interacțiune, Ema și Alan au comunicat eficient, și-au dat șansa să se descopere reciproc și au învățat să-și exprime deranjurile, astfel încât să devină o echipă de neoprit. Au câștigat multe task-uri împreună și au primit ca premii date-uri care i-au ajutat să se cunoască și în alte contexte în afară de cele din casa Mireasa. Alan a dezvoltat o relație frumoasă și cu Maisa, cățelușa Emei, care a însoțit-o în competiție.

În luna iunie, Alan și-a luat inima în dinți și și-a cerut iubita în căsătorie. Ema a plecat la mare inivtată de Roxana, care câștigase un concurs, iar Alan și-a făcut apariția pe aerodrom și a pus marea întrebare. Ema a fost nespus de fericită și emoționată să-și vadă iubitul și să primească inelul de logodnă de la el.

După aproximativ 5 luni de relație, Ema și Alan au pășit în fața primarului și au spus un mare DA, iar în Finala de pe 17 iulie și-au rostit jurăminte de iubire.

Mihaela din sezonul 11 Mireasa îi face acuzații de infidelitate lui Ștefan: „Nu vă oblig să mă credeți...”... Reacția lui Ștefan din sezonul 11 Mireasa după acuzațiile fostei soții. Mihaela a vorbit despre bani și infidelitate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Alberto, votat de telespectatori să plece de la Mireasa! Procentul a fost unul uriaș: „Asta am meritat”
Alberto, votat de telespectatori să plece de la Mireasa! Procentul a fost unul uriaș: „Asta am meritat”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 13 noiembrie 2026
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 13 noiembrie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x