Antena Căutare

Gabriela și Valentin din sezonul 6 Mireasa, portret adorabil de familie. Cât a crescut fiul lor și ce au făcut la început de an 

La începutul anului 2026, Gabriela și Valentin din sezonul 6 au publicat pe rețelele sociale imagini superbe de familie. Alături de micuțul Tudor, soții Harle au petrecut momente distractive la munte și s-au bucurat din plin de zăpadă. 

Gabriela și Valentin din sezonul 6 Mireasa, portret adorabil de familie | Antena 1

Gabriela și Valentin formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din istoria Mireasa. Tocmai de aceea, fanii lor se bucură să vadă imagini publicate de cei doi. Recent, Gabriela și Valentin au mers la munte alături de Tudor. Băiețelul în vârstă de 2 ani s-a bucurat de zăpadă, dar și de atenția, grija și iubirea părinților săi.

Gabriela și Valentin din sezonul 6 Mireasa, portret adorabil de familie

Într-una dintre fotografii, frumosul Tudor stă cuminte în brațele tatălui său, iar cei care au privit imaginile nu au ezitat să complimenteze superba familie.

Alături de imaginile frumoase, Gabriela a publicat un mesaj pentru cei care o urmăresc pe rețelele sociale.

Articolul continuă după reclamă

„Îmi doresc ca anul acesta să fie cu totul special pentru fiecare dintre voi, să vă simțiți din ce în ce mai bine în corpul vostru, să aveți energie, încredere și motivație,

și să vă priviți în oglindă cu mândrie. Să vă mișcați din iubire pentru corpul vostru,

nu din pedeapsă, sa găsiți exact modalitatea de mișcare cu care rezonați și vă place. Să mâncați cu grijă și să vă bucurați de mâncare, nu să simțiți vinovăție la fiecare bucățică de ciocolată sau prăjiturică. Anul acesta este despre versiunea voastră mai puternică și mai sănătoasă. Iar eu sunt aici cu voi oricând simțiți că aveți nevoie de sprijin și ghidare spre o versiune mai bună a voastră”, a scris Gabriela pe rețelele sociale.

Gabriela și Valentin fac mult sport și au grijă la alimentație și împărtășesc din secretele lor de fitness și nutriție cu cei care îi urmăresc în mediul online.

Soților Harle le face plăcere să împărtășească pe rețelele sociale câteva momente din viața lor.

În luna septembrie, Gabriela și Valentin din sezonul 6 Mireasa au sărbătorit aniversarea de 2 ani a fiului lor.

„Au trecut doi ani de când ai venit pe lume și ne-ai învățat ce înseamnă iubirea adevărată. Două brațe micuțe au reușit să cuprindă toată inima noastră și să ne umple casa de zâmbete. La mulți ani, dragostea noastră, să rămâi mereu plin de magie și lumină! Nu știu cine se bucură mai tare: el pentru cadouri sau eu pentru că îi văd reacțiile!”, a transmis Gabriela pe rețelele sociale.

Gabriela și Valentin trăiesc o viață frumoasă împreună, iar cei care i-au susținut în cadrul sezonului 6 Mireasa se bucură să vadă tot ceea ce construiesc împreună.

Cum a început povestea de dragoste dintre Gabriela Pițigoiu și Valentin Harle

Gabriela Pițigoiu și Valentin Harle s-au cunoscut în sezonul 6 Mireasa. Fostul concurent al show-ului matrimonial a fost fascinat de frumusețea tinerei. Așadar, nu a stat prea mult pe gânduri și s-a decis să afle mai multe detalii despre ea.

Povestea de dragoste dintre cei doi a început timid, chiar pe platourile de filmare ale emisiunii. Aceștia au acordat o șansă relației, după ce și-au dat seama că au lucruri în comun, printre care se numără și sportul.

Parcursul lor în sezonul 6 Mireasa a fost plin de momente fericite și obstacole. Gabriela Pițigoiu și Valentin Harle au fost la un pas să renunțe unul la celălalt, în urma presiunii și tensiunilor din casă.

În ciuda situațiilor dificile, cei doi au rămas împreună. Mai mult, aceștia s-au căsătorit în Marea Finală a reality show-ului. La scurt timp de la ieșirea din competiție, Valentin Harle a făcut un anunț care a luat pe toată lumea prin surprindere.

Fostul concurent Mireasa anunța că el și Gabriela Pițigoiu au decis să meargă pe drumuri separate chiar în perioada în care tânăra era însărcinată. După ce copilul lor s-a născut, cei doi au rămas în relații bune și în cele din urmă au decis să-și mai dea o șansă unul altuia și s-au împăcat. Cei doi s-au recăsătorit civil și au făcut și cununia religioasă.

Alina Hajdeu, declarații șocante în direct. Fosta concurentă Mireasa, noi acuzații față de Valentin... Hatice din sezonul 7 Mireasa a oferit detalii despre despărțirea de Mihai. Ce a recunoscut acum: „A fost o decizie luată...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Anastasia de la Mireasa este convinsă că doamna Carmen are ceva personal cu ea. Ce i-a dat de gândit concurentei
Anastasia de la Mireasa este convinsă că doamna Carmen are ceva personal cu ea. Ce i-a dat de gândit concurentei
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Maria și Adrian de la Mireasa au făcut anunțul! Sunt pregătiți să devină părinți și să facă pasul cel mare în relația lor
Maria și Adrian de la Mireasa au făcut anunțul! Sunt pregătiți să devină părinți și să facă pasul cel...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x