Antena Căutare

Mireasa, sezon 10. Ce a postat Tess în online, după ce a părăsit casa Mireasa. Ce a avut de transmis

Tess a părăsit casa Mireasa în urma cursei de eliminare pe care a pierdut-o. Gala de pe 1 noiembrie 2024 a fost cea în care a aflat că pleacă acasă. Ulterior, ea a venit cu un mesaj pentru cei care au susținut-o.

Primul mesaj publicat de Tess în online, după ce a părăsit casa Mireasa. Ce a făcut când și-a primit telefonul | Antena 1

Tess a părăsit casa Mireasa cu ochii în lacrimi, deși a mărturisit că își dorea să plece acasă pentru că nu se mai regăsea în emisiune. Acesta a pierdut cursa de eliminare în care a fost cu Ionuț și pentru că nu s-a aflat nici în top, ea a fost nevoită să părăsească show-ul matrimonial. Tânăra s-a numărat printre concurentele care au intrat în sezonul 10 încă de la început, astfel că despărțirea de cele care i-au devenit prietene a fost grea.

Primul mesaj publicat de Tess în online, după ce a părăsit casa Mireasa. Ce a făcut când și-a primit telefonul

La scurt timp după ce și-a primit telefonul și a părăsit casa Mireasa, Tess a început să fie foarte activă în mediul online. Aceasta chiar a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri pe contul ei de Instagram pentru a fi mai aproape de susținătorii ei.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Mireasa sezonul 10. Cristi a dat cărțile pe față. Ce părere are concurentul despre fosta relație a Daianei cu Alexandru

Concurenta de la Mireasa sezon 10 a postat, de asemenea, un videoclip, filmat în mașină, prin care le spune fanilor cum s-a simțit imediat ce a părăsit casa.

„M-am întors! Și ascult Travis, iar!”, a spus tânăra, în timp ce fredona și dansa pe una dintre piesele ei preferate.

Întrebată cum se simte după ce a fost eliminată, Tess a mărturisit că: „Sincer, sunt puțin dezorientată și încerc să mă adaptez înapoi în societate. Este destul de ciudat să văd atât de multe mașini și atât de mulți stimuli, dar încet încet o să mă adaptez și la telefon și la tot ce înseamnă social media. Acum, vreau să mă relaxez vreo două, trei zile”.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate în AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Citește și: Mireasa, sezon 7. Hatice și Mihai, veste emoționantă pentru susținători. Ce se intâmplă în viața lor „Un nou început”

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Mireasa, sezon 7. Hatice și Mihai, veste emoționantă pentru susținători. Ce se intâmplă în viața lor „Un nou început”... Mireasa, sezon 9. Delia, de nerecunoscut într-un costum de Halloween spectaculos. Cum a apărut soția lui Liviu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x