Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Gestul făcut de Alexandru care a stârnit gelozia Iolandei. Ce s-a întâmplat între el și Diana

După ce i-a interzis Iolandei prieteniile cu un alt băiat, Alexandru a făcut un gest controverst față de Diana. Fata s-a arătat geloasă și a explicat ce a deranjat-o, de fapt.

La finalul ediției de ieri, înainte de închiderea ușilor, Alexandru a făcut un gest controversat. Băiatul i-a dat drumul mâinii iubitei sale pentru a o îmbrățișa pe Diana. Totul, în contextul în care el i-a „interzis” orice prietenie cu alt băiat.

„Trebuie să vorbim azi, nu mai fugi”, i-a spus el fetei.

„Nu mi-l răpești mult, Diana. Că și așa zice lumea că 12 zile”, a intervenit iubita lui.

După ce i-a interzis Iolandei prieteniile cu un alt băiat, Alexandru a făcut un gest controverst față de Diana: „Îmi mai place de ea?”

Iolanda nu a ratat momentul și mai târziu, i-a spus Dianei că a fost deranjată. „Mie mi-a lăsat mâna, te-a luat pe tine în brațe. Îmi zice mie să nu am prieteni. De tine n-am treabă, că e gestul lui”, a precizat ea.

„Eu nu sunt prietena. Sunt sora ei”, a reacționat ea.

Ulterior, Iolanda i-a dezvăluit și lui Alexandru că a deranjat-o gestul lui. „Nu prietenia în sine. Că eu nu am nicio problemă. Am o problemă cu modul în care se întâmplă lucruri. Și la petrecere am văzut niște lucruri, dar atunci nu puteam să-ți zic. Cum ar fi eu să mă duc la Sorin să mă iau cu el în brațe, ca frații, că eu am declarat că m-a atras fizic”, i-a explicat aceasta.

„Ok, am înțeles că te-a deranjat și o să îl iau în considerare”, i-a răspuns acesta.

În live, el a ținut să specifice că nu are altfel de sentimete față de Diana. „Nu o mai îmbrățișez și când vom mai avea discuții, va fi și Iolanda de față”, a spus acesta.

„Eu nu am cerut asta. Pe mine nu mă interesează ce discuții au, dar mai ușor cu tactilul”, a adăugat Iolanda.

De asemenea, Simona Gherghe a remarcat că băiatul este foarte „tăios” cu iubita lui. „În pauză i-au spus să nu mai interacționeze cu cineva? Era o doamnă, nicidecum un băiat”, a spus moderatoarea.

Alexandru a explicat că i-a spus fetei să nu se mai plângă la doamna Liliana, din moment ce aceasta a spus că nu crede în cuplul lor.

„Păi cum de ce?! Nu ați zis că nu credeți în noi și în cuplul nostru?!”, a reacționat el.

„A fost discuția despre căsnicie. Iolanda transmite ce vrea ea”, a explicat doamna Liliana.

Sezonul 12 al emisiunii Mireasa – Iubire mediteraneeană se vede de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Zece băieți și zece fete au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025. Noul sezon Mireasa poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votați prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma mireasa.a1.ro. De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 12.

Povești de iubire, momente tensionate, clipe tandre, dorințe pe care doar Mireasa le poate îndeplini – toate au avut debutul sub soarele Mediteranei, într-un nou sezon de poveste, difuzat începând cu 4 august 2025, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Sezonul 12 Mireasa împletește cultura bogată a Greciei cu fiorii de început pe care doar dragostea îi oferă.

Simbolistica profundă se întâlnește cu atmosfera de vis, oferind un cadru propice pentru ca toți noii concurenți să se pregătească pentru un nou capitol din viața lor, pe care nu îl vor uita niciodată.

Emoția se contopește cu speranța pentru a oferi noi începuturi în iubire. Sezonul 12 a început cu peisaje cinematografice din Halkidiki: valuri care se sparg la țărm, livezi de măslini, apusuri superbe văzute pe malul mării, străzi, taverne și zone tradiționale.

Mireasa, sezon 12. Ionuț, aspru criticat pentru relația cu Simona, într-o scrisoare. Cum a reacționat fata... Finala Mireasa, sezonul 12. Când se încheie Mireasa - Iubire Mediteraneeană...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Cum s-a schimbat viața concurenților Maria și Ștefan de la Mireasa, sezon 9. Cei doi au devenit soț și soție în 2024
Cum s-a schimbat viața concurenților Maria și Ștefan de la Mireasa, sezon 9. Cei doi au devenit soț și soție...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marina, noua concurentă din casa Mireasa, a avut parte de un mic-dejun alături de Belu. Cum a decurs pasul către cunoaștere
Marina, noua concurentă din casa Mireasa, a avut parte de un mic-dejun alături de Belu. Cum a decurs pasul către...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x