Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Ștefania, profund dezamăgită de acțiunile lui Liviu de după despărțire: „Mă simt oarecum umilită”

În emisia live de pe 30 septembrie 2025 Ștefania a spus că este profund dezamăgită de felul în care s-a comportat Liviu imediat după despărțire.

„Până să înceapă emisiunea am fost foarte bine, însă recunosc că discuția lui Liviu cu Sorin m-a șocat. Situația e mult mai urâtă față de cum o vedeam eu și sunt profund dezamăgită pentru că în aceeași seară în care noi ne-am despărțit el a afirmat că… (n.r. o place mult pe Emily). E ca și cum eu n-aș fi existat. Se comportă urât. Și ce am remarcat a fost ce a zis el la început că aici fiecare e un personaj, lumea place personajul acela și noi trebuie să facem ceva. Și mi-a dat de înțeles că a făcut tot ce a făcut pentru public? Mă simt oarecum umilită”, a spus Ștefania.

Ștefania, profund dezamăgită de acțiunile lui Liviu de după despărțire: „Situația e mult mai urâtă față de cum o vedeam eu...”. Ce a șocat-o pe fată și ce replică i-a dat fostul iubit în live

„Dacă simți pentru o persoană ceva, la ora 12 te desparți și la 5 dimineața îi trimiți pupici altei fete și spui că îți place o singură fată: Emily”, a spus Loredana.

„Indiferent că era vorba de Emily sau nu, tot se întâmpla! Ți-am repetat și îți repet de câte ori e nevoie!”, a spus Liviu.

„Nu-i nevoie!”, a spus Ștefania.

„Eu mi-am răspuns mie la niște întrebări cu ajutorul specialiștilor”, a spus Liviu.

„E vorba de cât respect ai avut pentru persoana care a fost lângă tine”, a spus Ștefania.

„Am fost cât de sincer am putut să fiu cu mine! Eu am întrebat-o când am intrat într-o cunoaștere dacă își asumă”, a spus Liviu.

„Îmi asum că ne-am despărțit. Nu-mi asum ce ai făcut tu. Și respectul pe care îl ai față de tine! Cu mine n-ai fost sincer nici măcar la despărțire, Liviu! Felul în care ai procedat nu e demn!”, a spus Ștefania.

„Mulțumesc! Apreciez!”, a conchis Liviu.

Sezonul 12 al emisiunii Mireasa – Iubire mediteraneeană se vede de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Zece băieți și zece fete au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025. Noul sezon Mireasa poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votați prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma mireasa.a1.ro. De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 12.

Povești de iubire, momente tensionate, clipe tandre, dorințe pe care doar Mireasa le poate îndeplini – toate au avut debutul sub soarele Mediteranei, într-un nou sezon de poveste, difuzat începând cu 4 august 2025, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Sezonul 12 Mireasa împletește cultura bogată a Greciei cu fiorii de început pe care doar dragostea îi oferă.

Simbolistica profundă se întâlnește cu atmosfera de vis, oferind un cadru propice pentru ca toți noii concurenți să se pregătească pentru un nou capitol din viața lor, pe care nu îl vor uita niciodată.

Emoția se contopește cu speranța pentru a oferi noi începuturi în iubire. Sezonul 12 a început cu peisaje cinematografice din Halkidiki: valuri care se sparg la țărm, livezi de măslini, apusuri superbe văzute pe malul mării, străzi, taverne și zone tradiționale.

Mireasa, sezon 12. Diana, reacție tăioasă după ce a văzut un material cu Sorin. Ce a deranjat-o: „Ți se pare amuzant?”... Mireasa, sezon 12. Alexandra și Virgil au decis să rămână doar prieteni. Fata a plâns în live...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. AdrenaLINIA a sunat și a convocat o confruntare cu premii. Concurenții au votat și au desemnat un câștigător
Mireasa, sezon 13. AdrenaLINIA a sunat și a convocat o confruntare cu premii. Concurenții au votat și au desemnat...
Fritto misto. Rețetă italiană din mix crocant de pește și fructe de mare
Fritto misto. Rețetă italiană din mix crocant de pește și fructe de mare Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Scandal de proporții între Roxana și Amalia! Amenințări și vorbe greu de reprodus. Se dă o sancțiune importantă
Mireasa, sezon 13. Scandal de proporții între Roxana și Amalia! Amenințări și vorbe greu de reprodus. Se dă o...
Başak Gümülcinelioğlu revine pe micile ecrane la 4 luni de când a devenit mămică pentru prima oară. Unde va putea fi urmărită
Başak Gümülcinelioğlu revine pe micile ecrane la 4 luni de când a devenit mămică pentru prima oară. Unde va... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ce primești la Londra pentru 740 de euro, în afară de locuri în tribună la meciul istoric de rugby Anglia- Irlanda
Ce primești la Londra pentru 740 de euro, în afară de locuri în tribună la meciul istoric de rugby Anglia- Irlanda Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Tragedie în familia celebrului Martin Short. Katherine, fiica actorului a murit la 42 de ani. Care este cauza decesului și ce au dezvăluit anchetatorii
Tragedie în familia celebrului Martin Short. Katherine, fiica actorului a murit la 42 de ani. Care este cauza... Elle
Prima intrare a lui Mercur în retrograd începe pe 26 februarie. Ce se întâmplă cu zodiile timp de 3 săptămâni
Prima intrare a lui Mercur în retrograd începe pe 26 februarie. Ce se întâmplă cu zodiile timp de 3 săptămâni Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de cartofi cu ceapă roșie și maioneză vegetală, pentru o masă de post
Salată de cartofi cu ceapă roșie și maioneză vegetală, pentru o masă de post HelloTaste.ro
Kim Jong Un a făcut-o pe fiica lui de 13 ani șefa programului de rachete nucleare. Primește rapoarte de la generali și dă ordine
Kim Jong Un a făcut-o pe fiica lui de 13 ani șefa programului de rachete nucleare. Primește rapoarte de la... Antena3.ro
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută useit
Ministrul Muncii le dă o veste proastă pensionarilor: Vor pierde 340 de lei!
Ministrul Muncii le dă o veste proastă pensionarilor: Vor pierde 340 de lei! BZI
Șmecheria premierului cu OUG-ul „reformării” administrației publice. Măsurile „grele” pot fi atacate doar de Avocatul USR al Poporului
Șmecheria premierului cu OUG-ul „reformării” administrației publice. Măsurile „grele” pot fi atacate doar... Jurnalul
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care ar trebui să-ți dea de gândit
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care ar trebui să-ți dea de gândit Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Revolta specialilor, episodul 2. Poliţiştii au început protestele pentru că se vor pensiona la 65 de ani
Revolta specialilor, episodul 2. Poliţiştii au început protestele pentru că se vor pensiona la 65 de ani Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar câteva săptămâni
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar... UseIT
Cușcuș cu ciuperci sotate și mazăre. Rețetă simplă pentru un prânz savuros, de post
Cușcuș cu ciuperci sotate și mazăre. Rețetă simplă pentru un prânz savuros, de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x