Antena Căutare

Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 30 ianuarie 2026

Simona Gherghe a anunțat clasamentul publicului, dezvăluint astfel cine sunt Mireasa, Mirele și Mama Săptămânii, în gala de pe 30 ianuarie 2026.

Galerie
Descoperă cum arată clasamentul din gala Mireasa din 30 ianuarie 2026 | Antena 1

A fost o săptămână extrem de interesantă în casa Mireasa: Meciul iubirii. Primul cuplu declarat a fost cel format din Alexandru și Giulia. După ei, alți concurenți s-au declarat într-o cunoaștere. Este vorba despre Amalia și Dorian, Darius și Daniela și Alan și Roxi. Așa cum era de așteptat, nu a fost doar lapte și miere, ci au existat și momente de tensiune. Halima s-a certat cu Claudia, iar tinerele par să nu reușească să îngroape securea războiului. În plus, Ben și doamna Oana au fost eliminați din competiție.

Ca în fiecare sezon, fanii emisiunii își pot susține favoriții votându-i prin SMS la 1272, pe platforma mireasa.a1.ro și în Aplicația Antena 1, în dreptul emisiunii Mireasa. Clasamentul publicului contează foarte mult pentru concurenți, pentru că cei aflați în top 3 au imunitate, ei nefiind eligibili pentru a fi nominalizați spre eliminare.

Iată mai jos cum arată clasamentul pentru 30 ianuarie 2026 și rezultatele votului după o nouă săptămână în casa Mireasa: Meciul iubirii.

Cum arată clasamentul din gala Mireasa de vineri, 23 ianuarie 2026

Articolul continuă după reclamă

În ediția Gală Mireasa din 30 ianuarie 2026, Simona Gherghe a citit clasamentul complet al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Iată cum arată TOP 3 și cine este Mama Săptămânii:

Mama Săptămânii a fost votată doamna: Niculina

Top 3 fete:

Pe locul 3 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Roxana

Pe locul 2 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Roxi

Fata Săptămânii este: Amalia

Pe ultimul loc s-a clasat Diana, așa că tânăra a părăsit emisiunea.

Top 3 băieți:

Pe locul 3 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Sebastian

Pe locul 2 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Alan

Băiatul Săptămânii este: Dorian

Marian și Adrian s-au clasat pe ultimele locuri. Ben a făcut o nonimalizare înainte de a ieși din concurs: Alan. Astfel, la cursa de eliminare intre Marian, Adrian și Alan.

Urmărește clipul video de mai sus ca să descoperi ce alte detalii au mai ieșit la iveală în ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa: Meciul iubirii.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

Meciul Iubirii a început pe 12 ianuarie, pe Antena 1 și AntenaPLAY, cu tineri concurenți pregătiți să își testeze limitele și să lupte cu pasiune pentru a-și găsi jumătatea.

Noul sezon aduce o mulțime de surprize. Fetele vor putea alege tricoul de fotbal cu numele băiatului care le atrage atenția, iar băieții vor face același lucru. Totuși, doar cei care vor avea aceeași alegere, unul față de celălalt, vor avea parte de prima întâlnire a sezonului. De asemenea, noi elemente vor fi introduse – cartonașele, inspirate din regulile fotbalului, care vor putea fi folosite doar cu efect negativ, atunci când sună Adrenalinia. Consecințele vor fi clare pentru cei vizați – se poate bloca o cunoaștere pentru o perioadă limitată sau se poate interzice temporar interacțiunea cu o anumită persoană.

Accesul la telefon va deveni un privilegiu câștigat, iar concurenții o să fie nevoiți să lupte pentru acest drept. Ei vor putea câștiga 13 minute pentru a suna, a scrie sau a naviga, însă utilizarea dispozitivelor va fi supravegheată în permanență de camerele din casă. Chiar dacă, pe timpul sezonului, în afară de acest premiu, fetele și băieții nu au acces direct la telefoane, dispozitivele vor rămâne pornite pentru ca apelurile și mesajele să fie primite. Semnalele se transformă în povești și teste de autocontrol, în timp ce toți cei care caută iubirea se vor întreba cărei persoane dragi lor îi aparțin notificările.

Mireasa reușește, sezon de sezon, să mențină captivați telespectatorii, oferind povești de iubire reale. Emisiunea s-a transformat într-un adevărat fenomen, iar privitorii trăiesc alături de concurenți fiecare clipă, totul pentru a descoperi adevăratele povești de dragoste, într-o lume în care acest sentiment pare din ce în ce mai greu de găsit.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Mireasa, sezon 13. Ce se întâmplă cu Daniela. Ce a avut de zis concurenta despre doamna Melinda... Mireasa, sezon 13. Roxana și Amalia s-au certat iar! Ce și-au reproșat concurentele, de față cu toți cei din platou...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Raluca Preda și Andreea Frățilă se întorc cu noi sezoane Mireasa. Capriciile Iubirii și Mireasa. Direct din Culise
Raluca Preda și Andreea Frățilă se întorc cu noi sezoane Mireasa. Capriciile Iubirii și Mireasa. Direct din Culise
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția lui Ștefan din sezonul 11 Mireasa după acuzațiile fostei soții. Mihaela a vorbit despre bani și infidelitate
Reacția lui Ștefan din sezonul 11 Mireasa după acuzațiile fostei soții. Mihaela a vorbit despre bani și...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x