Antena Căutare

Mireasa, sezon 13. Giulia a izbucnit în lacrimi. Tânăra a răbufnit la cuvintele lui Alexandru. Ce s-a întâmplat

Alexandru a făcut-o pe Giulia să plângă. Tânăra nu s-a mai putut abține și a răbufnit la cuvintele băiatului. Iată cum a încercat să o împace.

O situație neașteptată a avut loc în cuplul Giulia și Alexandru. Băiatul a reușit să o facă pe iubita lui să plângă în timp ce se aflau la masă. Vorbele concurentului au făcut-o pe această să răbufnească.

Reacția tinerei l-a luat prin surprindere până și pe partenerul său. Acesta nu se aștepta ca Giulia să plângă după ce i-a reproșat că mâncarea este mult prea picantă. De asemenea, Alexandru a precizat că apreciază gestul ei.

„Eu chiar apreciez că ai stat și ai făcut de mâncare, doar că mie nu-mi plac roșiile astea”, a fost replica lui Alexandru.

Citește și: Mireasa, sezon 13. Ce note a primit Bianca, noua concurentă, din partea băieților. La ce gest neașteptat a apelat Sebastian

„Nu trebuie să mai mănânci!”, a evidențiat Giulia.

„Noi o să avem o problemă cu mâncarea, iub!”, a mai ținut Alexandru să precizeze, chiar la masă.

„Dacă știam, făceam cu bulion!”, i-a răspuns fata.

„O să faci mâncare de bolnavi. Bine... până mă învăț eu! Ce ești așa supărată? De ce ești tristă? De ce plângi?”, a mai spus concurentul.

De ce a plâns Giulia, de fapt, la Mireasa: Meciul Iubirii. Cum a împăcat-o Alexandru

Lacrimile fetei l-au îngrijoart pe Alexandru. Tânărul nu a stat prea mult pe gânduri și a îmbrățișat-o, încercând să o împace. În plus, acesta i-a dezvăluit că pastele sunt foarte bune, dar nu le poate mânca pentru că sunt picante și are probleme cu stomacul.

„Dacă știam, îți făceam fără piper și fără roșii”, i-a mărturisit Giulia.

„Iubita mea, și tu de ce plângi? Că nu mi-ai făcut mie fără piper și fără roșii? Nu trebuie să plângi!”, a spus Alexandru, vizibil afectat de faptul că iubita lui plânge.

Citește și: Mireasa, sezon 13. Raluca, replici dure la adresa Claudiei, după ce a intrat în cunoaștere cu Denis! Ce a zis despre concurent

„Știu, dar știu și că voiai să mănânci”, a mai punctat fata.

„Mâine promit că fac eu, nu trebuie să plângi! Tu ești supărată că ai pus ceapă și piper? Cele de data trecută nu au fost atât de picante. Știi că nu mănânc iute. Contează să mănânci și să-ți placă ție. Sunt tare mândru de tine orice ai face! De câțiva ani, de când am făcut gastrită și am probleme cu stomacul, știi foarte bine că nu pot să mănânc orice și că sunt pretențios la mâncare”, i-a explicat băiatul.

„Nu vreau să te forțez să mănânci!”, a mai adăugat Giulia.

„Dar asta nu înseamnă că nu sunt bune! Pe bune, dacă ție îți place. Eu nu mănânc pentru că sunt picante. Nu e niciun fel de problemă, nu mai plânge”, a ținut concurentul să mai precizeze.

„Plâng pentru că îmi pare rău. Știu că apreciezi, dar îmi pare rău că nu poți să mănânci. (...) Eu sunt fericită, că mie îmi plac...”, a mai zis fata, cu un zâmbet pe față.

Mireasa: Meciul Iubirii se vede de luni până vineri, de la 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Mireasa, sezon 13. Ce note a primit Bianca, noua concurentă, din partea băieților. La ce gest neașteptat a apelat Sebast... Mireasa, sezon 13. Dorian a dat cărțile pe față. Ce decizie a luat în privința Karinei: „Ai dat cu bâta în baltă!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi,
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi, "forțat" de Belu:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre experiență
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x