Antena Căutare

Mireasa, sezon 5. Giovana și Sese, prima ședință foto în trei. Cei doi tineri au făcut albumul din perioada sarcinii

Giovana și Sese au făcut prima ședință foto „în trei”. Tânăra și-a evidențiat burtica într-un pictorial apreciat de mii de susținători. Cum au apărut cei doi viitori părinți.

Galerie
Mireasa, sezon 5. Giovanna și Sese, prima ședință foto în trei. Cei doi tineri au făcut albumul din perioada sarcinii | Mireasa

Giovana și Sese trăiesc o frumoasă poveste de iubire care a început în casa Mireasa. Tinerii și-au văzut visul cu ochii, s-au căsătorit, au câștigat marele premiu, iar acum au fost binecuvântați cu un copilaș. Giovana va deveni pentru prima dată mamă.

Soții Seserman au realizat un pictorial de poveste subliniind că este prima ședință foto în trei. Tânăra strălucește alături de soțul ei, iar burtica nu a ascuns-o deloc, ba chiar a pus-o în evidență cât a putut pentru a imortaliza aceste clipe speciale.

Giovana a făcut o ședință foto în perioada sarcinii. Cum au fost fotografiați cei doi de către profesioniști

Sese și Giovana formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri care s-a format în casa Mireasa. Cel de-al cincilea sezon a fost de bun augur pentru ei și parcursul lor în show-ul matrimonial le-a adus foarte multă notorietate. De atunci, susținătorii sunt tot timpul cu ochii pe ei și au fost surprinși plăcut de ultima postare.

Articolul continuă după reclamă

Giovana și Sese nu postează foarte des, iar când o fac surprind fără doar și poate! În ultima apariție, Giovana a îmbrăcat o rochie albă, lăsâdu-și la vedere burtica, într-o fază avansată a sarcinii. Sese este nedezlipit de soția sa și mama copilului său.

„În așteptarea lui Hurrem”, a scris sese pe rețelele sociale.

Astfel, copilul foștilor câștigători Mireasa va primi un nume deosebit: „Hurrem”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Mireasa sezonul 5. Sese și Giovana se bucură de vacanța mult dorită la Londra. Cum s-au pozat

Sese și Giovana au demonstrat că se iubesc, iar în Finala Mireasa sezon 5 au emoționat pe toată lumea câștigând marele premiu. Povestea lor de dragoste continuă dincolo de luminile reflectoarelor. Cei doi au ales să meargă unul lângă celălalt pe cărarea iubirii, după ce, în Finala show-ului matrimonial ei au spus ”DA” în fața ofițerului de stare civilă, care i-a declarat soț și soție.

Citește și: Mireasa sezon 5. Sese și-a tatuat chipul Giovanei pe braț. Tânăra a postat imaginile în social media

Cum a început povestea de dragoste dintre Giovana și Sese

Încă din prima clipă, Giovana a știut că Sese este alesul. Inițial, ea nu a vrut să spună cine este băiatul pe care îl place. Asta a lăsat loc de interpretări pentru că mamele și fetele au considerat că Aron este băiatul pe care fata îl place. Nu a fost așa, era vorba despre Sese și Giovana și-a arătat clar intențiile.

De cealaltă parte, Sese a fost mai reținut și a așteptat să cunoască tinerele din casa Mireasa. În cele din urmă a făcut două alegeri: Giovana și Nora. La început a fost mai apropiat de Nora și asta nu i-a picat deloc bine celei care avea să îi devină soție.

Giovana i-a atras atenția de câteva ori și Sese a simțit cât de mult îl place. A decis să dea o șansă poveștii lor și așa a început viața lor împreună. De-a lungul parcursului competițional, Giovana și Sese au format un cuplu armonios. Nu au lipsit certurile, mai ales cele cauzate de gelozia celor doi parteneri, însă ușor-ușor s-au echilibrat și au ajuns să știe cum să gestioneze aceste momente.

Mireasa, sezon 5. Doamna Dana a primit urări emoționante de la Anda și Leo, de ziua ei: „Ești cea mai bună mamă”... Mireasa sezon 7, 25 aprilie 2023. Iuliana, deranjată după ce Roberto a spus că a renunțat ușor la el: „Mi-am călcat pe o...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 29 noiembrie 2024. Nea Mărin și Liviu Vârciu au ajuns la suma de 1000 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 29 noiembrie 2024. Nea Mărin și Liviu Vârciu au ajuns la suma de 1000 de lei Vineri, 29.11.2024, 19:00
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x