Antena Căutare

Mireasa sezon 6. Gabriela a cunoscut-o pe mama lui Valentin. Ce gest a făcut soacra față de ea când își ținea fiul în brațe

Doamna Flori a fost prezentă la Mireasa Capriciile Iubirii în seara de 13 octombrie 2022. Mama lui Valentin a fost îmbrățișată de fiul său când a intrat în platou. La scurt timp, i-a făcut semn Gabrielei să se apropie și s-au îmbrățișat toți trei.

”Chiar îi spuneam Gabrielei azi că am visat și de la mine de la țară, de la Buzău, unde e mama născută. I-am visat și pe ei, chiar aș fi vrut să mai aud câte ceva, ce se întâmplă pe acasă”, a spus Valentin.

Mama lui a spus ce părere are despre cuplul Valentin-Gabriela: ”Când îl văd pe Valentin cât e de fericit, noi suntem și mai fericiți. Adică nu cred că se putea ca Dumnezeu să îi aducă în același loc, la fel. Ne bucurăm foarte tare, îi iubim pe amândoi și ...”.

Citește și: Mireasa sezon 6, 13 octombrie 2022. Andrei și Inga formează, din nou, un cuplu. Ce a spus doamna Laura în live

Întrebată dacă l-a mai văzut pe Valentin atât de îndrăgostit, doamna Flori a declarat: ”Aici stăm și îl vedem de dimineață până se culcă și pe Gabriela, dar pe el mai mult, la toate. Acasă nu eram tot timpul acasă. El e un copil extraordinar, bun, cuminte. Așa e el.

Suntem tare fericiți că și-a dorit să vină aici doar pentru asta, doar să întâlnească o fată aici. Nimic nu e întâmplător. Dumnezeu a vrut să vină aici pentru că sigur știa că găsește pe cineva. Nu avea cum să înlesnească venirea lui aici”.

Ce părere are mama lui Valentin despre Gabriela

Referitor la conflictul dintre Gabriela și restul fetelor, doamna Flori a spus: ”E ceva normal. Noi oamenii suntem diferiți, din fericire. Fiecare avem alt caracter, fiecare cu ce e el de acasă și ți se pare... Știți de multe ori te uiți la cineva și îi vezi privirea, nu o știi și atunci zici ”sigur uneltește ceva” și apoi zici ”ce o fi în capul lui”. Eu cred că o să fie bine. Am zis de multe ori că aș vrea să fiu în prejma ei, să iau puterea ei. Atât de puternică mi se pare. Aș vrea să spun, nu știu dacă greșesc, dacă ea e falsă, asta dă dovadă de foarte multă inteligență și putere. Mă bucur dacă e inteligentă și puternică”.

Mama lui Valentin a mai subliniat faptul că nu se aștepta ca fiul său să-și găsească perechea în casa Mireasa sezon 6.

Citește și: Mireasa sezon 6, 13 octombrie 2022. Doamna Ecaterina, deranjată de intervenția Roxanei: ”Eu nu te-am întrerupt”

Mireasa sezon 6, 13 octombrie 2022. Doamna Ecaterina, deranjată de intervenția Roxanei: ”Eu nu te-am întrerupt”... Mireasa sezon 6, 14 octombrie 2022. Cosmin, deranjat de o acțiune a Mirunei. Doamna Adriana i-a dat dreptate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a avut de zis Anne despre reacția nervoasă pe care a avut-o în scandalul cu Veronica, la Mireasa! Cum și-a motivat atitudinea
Ce a avut de zis Anne despre reacția nervoasă pe care a avut-o în scandalul cu Veronica, la Mireasa! Cum și-a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ronaldo a părăsit casa Mireasa, în mod neașteptat! A plecat cu lacrimi în ochi. Concurenții au plâns și ei la aflarea veștii
Ronaldo a părăsit casa Mireasa, în mod neașteptat! A plecat cu lacrimi în ochi. Concurenții au plâns și ei la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x