Antena Căutare

Mireasa, sezonul 7. Ce sfaturi a primit Mihai de la mama sa și care e părerea lui despre Hatice

După ce Mihai a primit vizita mamei sale la Capricii, acesta i-a spus să fie mai relaxat și că nu este de acord cu ceea ce face. De asemenea, un prieten de-ai lui Mihai a fost și el prezent în platoul emisiunii și i-a spus acestuia că se contrazice în gesturi.

Mihai a stat mai apoi de vorbă cu Roberto despre vizita primită și a mărturisit că el de la început a știut că Hatice nu are ce căuta lângă el, dar că s-a lăsat sedus de frumusețea ei fizică. În schimb, el mai spune despre Hatice că aceasta a fost cucerită de tot ce înseamnă el ca om și că s-a impus în casa fetelor ca să-și marcheze teritoriul.

Care e părerea lui despre Hatice

Mihai: "Ca mine nu mai găsește acasă", a spus băiatul, dar nu a uitat să menționee că pe el îl interesează doar ca el sa fie fericit.

De asemenea, băiatul a punctat că "în afară de fizic și vizual", Hatice nu are ce să-i ofere unui bărbat ca el. Concurentul a mai spus în discuția cu Roberto că Hatice este cea care l-a forțat să o ia în brațe, dar că el nu își dorește o așa femeie lângă el: "Merit ceva mult mai bun, mai bun și decât mine".

Tot despre Htaice, Mihai spune ca a stat în relațiile pe care le-a avut pentru ca i-a plăcut, pentru bani.

Confruntată cu ceea ce a spus Mihai, Hatice se simte amăgită de băiatul pe care îl place și a mai menționat că este "bun doar atunci când tace". Irina a intervenit și ea în discuție și a spus că Mihai nu o respectă deloc pe Hatice.

Ce spune mama lui Mihai despre Hatice

Pentru că mama lui Mihai parcă refuza să se pronunțe în privința lui Hatice, Gabriela Cristea a vrut să știe dacă o vede potrivită pentru a îi fi noră: ”V-am spus, nu e decizia mea. Eu nu am ce să zic. Pe mine mă interesează lui să-i fie bine.”

Radu, prietenul lui Mihai la Antena Stars: ”La suprafață e tiparul lui, clar. În profunzime, nu știu ce să zic. Acolo simt că e ceva la el, un blocaj mental. Cred că se și gândește foarte mult el, își face foarte multe filme. E foarte selectiv din punctul ăsta de vedere. A trecut prin experiențe destule și cred că e călit din punctul ăsta de vedere. Ca să-l subscriu pe el cu gagicăreala, da, la suprafață sunt ok, se potrivesc. Adică se și vede o oarecare chimie între ei. Dacă stăm să luăm lucrurile un pic profunde, e blocat undeva. L-aș vedea cu Hatice pe termen scurt, momentan.”

Radu crede că în casa Mireasa există o altă fată cu care s-ar potrivit. ”E mai veche și l-a și ales, s-a pus în spatele lui.”, a afirmat el și a zâmbit când a fost întrebat dacă este vorba despre Cătălina.

”V-am zis, decizia este a lui. Eu pot să spun orice.”, a mai adăugat mama lui Mihai.

Mireasa sezon 7. Momentul în care Hatice află că nu e eliminată. Cum a reacționat când Simona Gherghe i-a zis că rămâne... Mireasa, sezonul 7. Dani a primit vizita familie sale. Ce a spus tatăl concurentului despre Denisa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x