Antena Căutare

CRBL și Oase au folosit un „gest salvator” în India! „Altfel, poți fi mătrășit foarte repede”

CRBL și Oase, câștigătorii celui de-al doilea sezon Asia Express, au dezvăluit, miercuri, la Neatza cu Răzvan și Dani, că au folosit un „gest salvator” în India. Acest gest este foarte important pentru a scăpa de un conflict fizic în această țară.

CRBL și Oase, câștigătorii celui de-al doilea sezon Asia Express, au dezvăluit, miercuri, la Neatza cu Răzvan și Dani, că au folosit un „gest salvator” în India. Acest gest este foarte important pentru a scăpa de un conflict fizic în această țară.

„Dacă te duci la indieni și ripostezi cu agresiune ești linșat la modul că ești uitat și nu mai exiști. Te poate mătrăși foarte repede. Însă, întotdeauna, semnul acesta cu un pas în spate, te pune la adăpost în siguranță, pentru că dacă agresorul rămâne în continuare pus pe tine, te apără sătenii”, a explicat CRBL.

Dani Oțil le-a spus câștigătorilor Asia Express că i-a admirat pentru faptul că nu au abandonat competiția, deși Oase a fost accidentat. În plus, prezentatorul i-a spus lui Oase că i-a plăcut și momentul în care acesta s-a îmbrăcat ca o indiancă.

În platoul de la Neatza, Dani Oțil și câștigătorii Asia Express au vorbit și despre eforturile făcute de operatorii celui mai dur reality show – eforturi pe care spectatorii nu le văd. „Operatorii au fost eroi”, a spus Dani Oțil.

CRBL și Oase au câștigat cel de-al doilea sezon Asia Express, lor revenindu-le amuleta de aur în valoare de 30.000 de euro.

Aflați despre ce „gest salvator” au vorbit CRBL și Oase și ce a însemnat efortul operatorilor în clipul de mai sus din cel mai iubit matinal, „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Familia de vloggeri care vizitează cele mai periculoase locuri din lume: „Nu încurajăm oamenii să meargă în Coreea de No... Senzațional! Adrian Minune a fost ultimul care a aflat că va deveni bunic: „I-am arătat testul, dar într-un mod special”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri niciodată”
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri...
Sıla Türkoğlu revine pe micile ecrane într-un rol principal. Va juca alături de Kerem Bürsin
Sıla Türkoğlu revine pe micile ecrane într-un rol principal. Va juca alături de Kerem Bürsin Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a văzut, mai târziu, eticheta
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație Jurnalul
6 trucuri simple pentru o piele strălucitoare peste noapte
6 trucuri simple pentru o piele strălucitoare peste noapte Kudika
Diagnosticul care l-a trimis pe David Popovici la bazin . Motivul real din spatele primelor lecții de înot
Diagnosticul care l-a trimis pe David Popovici la bazin . Motivul real din spatele primelor lecții de înot Redactia.ro
Iaht de lux de 9,1 milioane de dolari s-a scufundat în Sardinia. Proprietarul abia îl primise de patru zile
Iaht de lux de 9,1 milioane de dolari s-a scufundat în Sardinia. Proprietarul abia îl primise de patru zile Observator
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x