MINI, una dintre legendele vii din lumea automobilului, alături de modele precum Volkswagen-ul "broscuță" sau Porsche 911, nu și-a atras simpatia numai ca mașina lui Mr. Bean. Design-ul, arhitectura și ținuta de drum au senzibilizat generații, continuând s-o facă. Iar laurii adunați în raliuri reprezintă capitole importante în istoria motorsportului. În ianuarie 2014, s-au împlinit fix 50 de ani de la prima victorie a lui MINI în Raliul Monte Carlo, cu Paddy Hopkirk la volan. Iar, potriveală sau nu, luna trecută MINI a câștigat Raliul Dakar 2014 și a monopolizat și podiumul, cu Joan "Nani" Roma, Stephane Peterhansel și Nasser Al-Attiyah pe cele trei trepte. De această dată însă, n-a mai fost vorba despre clasicul hatch, ci de crossover-ul MINI ALL4.
În ianuarie 1964, Paddy Hopkirk a transformat micul automobil britanic într-o legendă a motorsportului. Mini Cooper S a câştigat Raliul Monte Carlo pentru prima dată. Echipajul nord-irlandez format din Patrick ("Paddy") Hopkirk şi navigatorul Henry Liddon a fost cel care a realizat marea surpriză în fața adversarilor semnificativ mai puternici. Evoluţia perfectă pe drumurile naţionale şi trecătorile montane, cu gheaţă şi zăpadă, viraje strânse şi pante abrupte, a pus bazele statutului de distrugător al giganţilor şi intrarea în inima publicului. Și n-a fost doar o întâmplare. Dominaţia versiuni clasice MINI în Raliul Monte Carlo a continuat şi în anii următori, după ce coechipierii finlandezi ai lui Hopkirk - Timo Mäkinen şi Rauno Aaltonen - au trecut alte două victorii (1965 şi 1967) în palmaresul constructorului britanic.
Acum în vârstă de 80 de ani, Paddy Hopkirk are aceeaşi privire strălucitoare atunci când îşi aminteşte calităţile maşinii învingătoare: "Chiar dacă Mini era doar un mic sedan de familie, din punct de vedere tehnic avea numeroase avantaje. Tracţiunea faţă şi motorul transversal montat în faţă erau avantaje majore, aşa cum era şi faptul că automobilul era mic, parcă perfect adaptat pentru drumurile înguste, aşa cum fuseseră degajate de pluguri. Am fost extrem de norocoşi - maşina era ideală, toate acestea s-au petrecut la momentul potrivit", povestește nostalgic Paddy.
Penultima probă specială a Raliului Monte Carlo, legendara "Night of the Long Knives" (Noaptea Cuţitelor Lungi), a fost cea în care MINI Cooper S cu numărul de concurs 37 a intrat în cursa pentru victoria din iarna anului 1964. Hopkirk a trecut linia de sosire cu o întârziere de 17 secunde faţă de principalul adversar, Bo Ljungfeldt, aflat la comenzile mult mai puternicului Ford Falcon cu motorizare V8. Concepută pentru a egala diferenţele de masă şi putere dintre diferitele maşini, formula de compensare de la acea vreme a făcut ca versiunea clasică MINI să fie liderul clasamentului general. Iar Hopkirk şi-a apărat avantajul în sprintul de pe străzile din Monte Carlo, probă care a încheiat competiţia. Locul al 4-lea reuşit de Timo Mäkinen şi poziţia a şaptea ocupată de Rauno Aaltonen au completat succesul MINI Cooper S şi a inaugurat era celor "Trei Muschetari" în Raliul Monte Carlo.
Succesul nu a fost unul reuşit din senin. Micul automobil dezvoltat de Alec Issigonis, pe atunci director tehnic adjunct la British Motor Corporation, ascundea veleități sportive. Prima persoană care a remarcat acest potenţial a fost John Cooper. Designerul de maşini sport a fost cel care a impulsionat construcţia unei versiuni mai puternice a automobilului. La lansare, Mini producea doar 34 CP, dar tracţiunea faţă, masa redusă, ecartamentul lat şi ampatamentul relativ lung l-au făcut să fie foarte agil şi au deschis calea pentru incursiunile sale pe circuite de curse şi trasee de raliu.
Încă din 1960, piloţi importanţi precum Graham Hill, Jack Brabham şi Jim Clark au fost surprinşi pe circuitul de Formula 1 de la Silverstone, în timp ce testau aptitudinile mașinii preparate de John Cooper pe viraje. Versiunea clasică MINI s-a simţit însă cel mai bine în raliuri. Patt Moss, sora lui Stirling Moss (pilot de Grand Prix-uri), a dus MINI spre victorie în Raliul Lalelelor şi în Raliul Baden-Baden Rally, în 1962. În anul următor, micul automobil britanic era pregătit să intre în conştiinţa publică la Raliul Monte Carlo. Noul motor cu patru cilindri avea capacitatea extinsă la 1.071 cmc, iar puterea urcase la aproximativ 90 CP. Acest nivel era mult peste cel din anii anteriori, dar modest în faţa concurenţei, precum Mercedes-Benz 300 SE şi Ford Falcon, ale căror motoare cu 6 cilindri sau V8 dispuneau de o putere de trei-patru ori mai mare.
Dakar 2014 - Dominația MINI
Joan "Nani" Roma (Spania), aflat la comenzile modelului MINI ALL4 Racing de culoare galbenă, a câştigat Raliul Dakar 2014. Pilotul Monster Energy X-raid Team a terminat cel mai dur rally-raid din lume cu un avans de 5'32" în faţa coechipierului Stéphane Peterhansel (Franţa), aflat la volanul MINI ALL4 Racing de culoare neagră. Nasser Al-Attiyah (Qatar), pilotul MINI ALL4 Racing predominant alb, a încheiat pe locul al treilea. Podiumul a fost dominat de maşinile MINI, care au dovedit - încă o dată - că au fost cele mai rapide şi cele mai fiabile pe toată durata competiţiei.
Raliul Dakar 2014 a fost unul dintre cele mai dure din întreaga istorie a competiţiei. Traseul, cu o lungime de 9.374 km, a pornit de la Rosario (Argentina), a traversat peste Munţii Anzi şi Deşertul Atacama, punctul terminus fiind la Valparaíso (Chile), pe coasta Pacificului. Piloţii s-au confruntat cu numeroase schimbări ale condiţiilor meteo şi ale solului. De la macadamul din Anzi până la interminabilul nisip fin din toridul Atacama. MINI a trecut cu bine peste toate aceste provocări şi a triumfat în 11 din cele 13 etape. A fost a treia victorie consecutivă de când MINI şi-a făcut debutul în Raliul Dakar în 2011.
