McLaren F1 poate fi comparat cu veteranul morocanos, care crede ca nimic din industria de azi nu ar fi fost posibil fara actele lui de bravura, din trecut.
Nu a fost doar primul supercar ce a beneficiat de o caroserie construita integral din fibra de carbon, dar a folosit o serie de inovatii pe care nimeni nu a mai avut curajul sa le preia pana in ziua de azi. Scaunul soferului amplasat in mijloc, intre cele ale pasagerilor, precum si capota motorului, placata pe interior cu aur, nu sunt detalii caracteristice hatchback-ului tau coreean.
Tipii de la McLaren stiau bine, insa, ca un supercar veritabil nu-si poate arata adevarata suprematie decat pe circuitele competitionale. Tocmai pentu asta, in 1995, la trei ani dupa ce l-a conceput pe F1, Gordon Murray si-a suflecat din nou manecile si s-a pus pe treaba, pentru a-l prezenta tuturor pe GTR.
Daca versiunea de serie isi propusese sa transforme voiajele de vacanta in curse contra-cronometru, GTR-ul avea un singur scop: sa-i puna la punct pe baietii cei rai de la Le Mans, FIA GT si British GP, indiferent daca ei se numeau Ferrari F50 GT sau Porsche 911 GT1.
Misiunea pe care si-o propusese bolidul nu era una foarte grea. Atunci cand ai la dispozitie serviciile unui V12 de origine BMW, capabil sa puna la treaba 600 de cai-putere, sprintul de la 0 la 100 de km/h nu dureaza mai mult de trei secunde, iar acul vitezometrului se opreste dupa gradatia de 380 de km/h, din simplul motiv ca, la o asa viteza, aerul este doar putin mai prietenos decat un zid de beton armat.
Cam toate GTR-urile au sfarsit ca piese de expozitie, iar cateva dintre ele au ajuns pe strazi, dupa o serie de transformari. Cei care nu au fost pe faza, la momentul potrivit, mai au acum o sansa. Ultimul GTR din cele doar 28 construite, este de vanzare, iar pretul de trei milioane, exprimat in euro, este cel putin rezonabil.
Sursa: Top Gear
