Antena Căutare

BNR explică păstrarea dobânzii: Creşterea economică a continuat să decelereze. Contribuţia consumului gospodăriilor s-a redus vizibil. Restrângere a comenzilor noi în industria prelucrătoare

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care creşterea economică a continuat să decelereze, contribuţia consumului gospodăriilor s-a redus vizibil şi asistăm la o restrângere a comenzilor noi în industria prelucrătoare.

BNR a anunţat, joi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an, fiind a 12-a decizie consecutivă în acest sens.

Decizia a fost luată în contextul în care rata anuală a inflaţiei a crecut în noiembrie la 3,8%.

”Rata anuală a inflaţiei IPC a scăzut în luna octombrie la 3,4 la sută, de la 3,5 la sută în luna septembrie, şi a urcat apoi în noiembrie la 3,8 la sută, deasupra intervalului ţintei, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu. Avansul faţă de luna septembrie s-a datorat, în principal, majorării preţurilor legumelor şi fructelor, dar şi accelerării inflaţiei de bază”, se arată în comunicatul BNR.

Banca centrală a avertizat că ritmul de creştere a economiei a încetinit, iar consumul s-a redus.

Articolul continuă după reclamă

”Creşterea economică a continuat să decelereze în trimestrul III 2019, dinamica sa anuală reducându-se la 3 la sută, de la 4,4 la sută în trimestrul anterior. Pe partea cererii, contribuţia consumului gospodăriilor populaţiei a rămas semnificativă, însă s a redus vizibil (până la 3 puncte procentuale, în contextul anului agricol nefavorabil), fiind depăşită substanţial de cea a formării brute de capital fix (5,9 puncte procentuale). Exportul net şi-a amplificat aportul negativ la dinamica PIB, pe fondul reaccelerării mai pronunţate a creşterii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri şi servicii”, se arată în comunicat.

Amplificarea a contracţiei producţiei industriale

BNR atrage atenţia că cele mai recente date statistice evidenţiază evoluţii mixte în termeni anuali în sfera consumului, a investiţiilor şi a producţiei industriale în luna octombrie.

Astlfe, pe de o parte, există o menţinere a unei dinamici ridicate a achiziţiilor populaţiei de bunuri şi servicii şi majorarea alertă a volumului lucrărilor de construcţii, iar pe de altă parte există o amplificarea a contracţiei producţiei industriale, respectiv restrângerea comenzilor noi în industria prelucrătoare.

”Totodată, cele mai recente date privind balanţa de plăţi evidenţiază încetinirea deteriorării în termeni anuali a soldului balanţei comerciale în luna octombrie comparativ cu trimestrul III. Deficitul de cont curent şi-a reaccentuat însă adâncirea, ca urmare a înrăutăţirii balanţei veniturilor primare şi a celei a veniturilor secundare, iar gradul de acoperire a acestuia cu investiţii străine directe şi transferuri de capital a scăzut”, se arată în comunicat.

Mai mult de atât, BNR avertizează că există incertitudini şi riscuri crescute la adresa perspectivei inflaţiei ce decurg din conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, în condiţiile calendarului electoral intern.

”Tendinţa deficitului de cont curent rămâne de asemenea preocupantă. Incertitudini generează şi evoluţia economiei zonei euro şi a celei globale, pe fondul creşterii tensiunilor geopolitice şi a vulnerabilităţilor unor pieţe emergente, iar conduita acomodativă a politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune rămân relevante”, se arată în comunicat.

Sursa : news.ro

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă trucarea a unei licitaţii organizată de Primăria Bra... Primele consecințe economice ale războiului politic dintre SUA și Iran se resimt și în România. Prețul aurului, la un ma...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x