Antena Căutare

Exxon îşi vinde activele din Norvegia pentru patru miliarde de dolari, marcând retragerea companiei din această ţară după o prezenţă de peste un secol - surse

Exxon Mobil a convenit vânzarea activelor sale de petrol şi gaze din Norvegia pentru până la 4 miliarde de dolari, marcând retragerea companiei din activităţile de producţie din această ţară după o prezenţă de peste un secol, au declarat joi trei surse apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Exxon Mobil a convenit vânzarea activelor sale de petrol şi gaze din Norvegia pentru până la 4 miliarde de dolari, marcând retragerea companiei din activităţile de producţie din această ţară după o prezenţă de peste un secol, au declarat joi trei surse apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Grupul american a anunţat în iunie că intenţionează să îşi vândă activităţile de producţie din Norvegia, care constau din participaţii minoritare la peste 20 de exploatări, operate de producătorul local Equinor şi grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell.

Un purtător de cuvânt al Exxon a declarat: ”Nu obişnuim să comentăm discuţiile comerciale”.

Acţiunile Exxon, cea mai mare companie petrolieră listată la bursă, au crescut cu 1,7%, la un maxim al şedinţei de tranzacţionare de la New York, după ce Reuters a scris că vânzarea a fost convenită.

Articolul continuă după reclamă

Grupul înregistrat în Irving, Texas, a purtat discuţii în ultimele săptămâni cu un număr de părţi interesate, între care companiile Equinor, Aker BP şi DNO, listate la Oslo, Lundin Petroleum, listată la Stockholm, precum şi Var Energi, susţinută de grupul italian Eni, şi fondul privat de investiţii firm Hitech Vision, au declarat surse din industrie.

Equinor, Lundin, DNO şi Var nu au fost disponibile pentru informaţii.

Cele trei surse au spus că Exxon a închis în ultimele zile procesul de vânzare, unul dintre cumpărători acceptând termenii vânzării.

Exxon a angajat banca de investiţii Jefferies pentru gestionarea procesului de vânzare, au declarat surse bancare în această lună.

Jefferies a refuzat să comenteze.

În 2017, producţia netă a Exxon la exploatările din Norvegia a fost de circa 170.000 de barili de echivalent de petrol pe zi.

Vânzarea, dacă va fi aprobată de autorităţile de reglementare şi finalizată, survine după ce Exxon s-a concentrat în ultimii ani pe creşterea producţiei exploatărilor de şist continentale, în specal în bazinul Permian, situat în vestul Texasului şi în sud-estul New Mexico, precum şi pe dezvoltarea descoperirilor uriaşe de petrol din Guyana.

Exxon mai analizează posibilitatea vânzării activelor eţinute în apele britanice din Marea Nordului, după o activitate de peste 50 de ani, au declarat luna trecută surse din industrie.

Sursa : news.ro

China şi SUA vor purta noi negocieri comerciale la nivel înalt în octombrie, informaţie care a dus la creşterea cotaţiil... INS a confirmat creşterea de 4,4% a economiei româneşti în al doilea trimestru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x