Antena Căutare

Ministrul Fondurilor Europene anunţă "creşterea până la un miliard de euro a sumei alocate relansării operatorilor economici"

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat creşterea până la 1 miliard de euro a sumei alocate relansării operatorilor economici - bani europeni şi fonduri de la buget- în urma negocierilor cu Comisia Europeană, suma fiind complementară lansărilor de proiecte ce se au în vedere pentru încurajarea antreprenoriatului în economia post pandemică.

Suplimentar vor fi lansate şi apelurile de proiecte deja prevăzute din programele operaţionale.

"Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat în premieră creşterea până la 1 miliard de euro a sumei alocate relansării operatorilor economici", a informat ministerul.

În cadrul dezbaterii online găzduite de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) au fost detaliate cele patru instrumente negociate cu Comisia Europeană, ce sunt în curs de analiză în Guvern.

"Granturi în valoare de 10% din cifra de afaceri destinat capitalului de lucru necesar finanţării activităţilor curente, cum sunt stocurile. Vouchere de consum, inclusiv cele de turism, pentru digitalizare sau pentru servicii. Subvenţionarea salariilor pentru persoanele aflate în şomaj tehnic, măsură ce va acoperi până la 50% din costurile salariale, odată acceptată propunerea de Comisia Europeană. Sprijinirea investiţiilor sub forma schemelor de ajutor de stat, valoarea maximă fiind de 800.000 euro pentru fiecare IMM", arată ministerul.

Articolul continuă după reclamă

În premieră, se are în vedere implicarea băncilor în evaluarea proiectelor europene.

"Ajutorul pus la dispoziţia IMM-urilor a fost de 500 de milioane de euro, apoi s-a vehiculat în spaţiul public suma de 750 de milioane iar astăzi putem spune că, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, am obţinut o sumă totală de 1 miliard de euro, inclusiv sprijin din bugetul de stat”, a declarat ministrul Boloş în intervenţia online.

Suma de 1 miliard este complementară lansărilor de proiecte ce se au în vedere pentru încurajarea antreprenoriatului în economia post pandemică.

De asemenea, ministrul Marcel Boloş a anunţat că va avea consultări cu mediul bancar pentru a concepe un mecanism în premieră în România.

"Pentru a simplifica şi debirocratiza procesul de evaluare şi selecţie a proiectelor de fonduri europene avem în vedere un mecanism prin care proiectele destinate mediului de afaceri să beneficieze de o evaluare a bancabilităţii care să simplifce la maximum evaluarea tehnico financiară", a adăugat oficialul.


Sursa : news.ro

Preţurile petrolului au crescut joi, după ce mai mulţi producători au anunţat reduceri ale producţiei... Ce se va întâmpla cu șomajul tehnic, după 15 mai! Ministrul Muncii a făcut anunțul!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x