Citeste cele mai noi stiri externe pe A1.ro. Afla primul stirile internationale de ultima ora din diaspora si intreaga lume. Fii la zi cu noutatile din presa.
Aflat în Transnistria unde a participat la parada militară de 9 mai, vicepremierul Rusiei nu mai poate pleca la Moscova
Sambata, 10.05.2014, 16:48
Preşedintele francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au ameninţat Rusia cu "consecinţe" în cazul în care nu se organizează alegerile prezidenţiale anticipate prevăzute în Ucraina pe 25 mai, într-o declaraţie comună publicată sâmbătă în Germania
Sambata, 10.05.2014, 14:55
Epicentrul cutremurului a fost localizat la 24 de kilometri sud-vest de Tepcan, o localitate din statul Guerrero, la o adâncime de zece kilometri
Sambata, 10.05.2014, 13:25
Un robot submarin american reia căutarea epavei avionului care efectua zborul MH370, dat dispărut în martie, vizând "orice obiect anormal, orice obiect metalic" în regiunea în care se crede că s-a prăbuşit avionul, a anunţat un oficial din cadrul Marinei americane
Sambata, 10.05.2014, 13:20
O şcoală din statul american New Jersey a început cursurile cu întârziere din cauza unui urs! Animalul se căţărase într-un copac de lângă unitatea de învăţământ şi n-a mai vrut să coboare
Sambata, 10.05.2014, 10:47
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a îndemnat vineri China şi Vietnamul să dea dovadă de reţinere în conflictul din Marea Chinei de Sud
Sambata, 10.05.2014, 10:43
În mod cert, președintele rus Vladimir Putin nu se încurcă în banalități. În Rusia lui “Tătuca” Stalin, totul se centralizează, pe principiul „văd tot, știu tot” – noua lege a bloggerilor, aprobată în liniște zilele trecute, impune o limită liberei exprimări online.
Vineri, 09.05.2014, 11:53
O dietă strictă bazată pe fructe şi legume a ajutat-o pe Angela Merkel să slăbească 10 kilograme în ultimele patru luni care au urmat accidentului de schi din perioada sărbătorilor de iarnă.
Vineri, 09.05.2014, 09:24
O explozie puternică a distrus un hotel din oraşul sirian Alep, unde erau cazaţi ofiţeri din unităţile care luptă împotriva insurgenţilor.
Vineri, 09.05.2014, 08:32
Separatiştii din estul Ucrainei nu-l ascultă pe Vladimir Putin şi refuză să amâne referendumul de duminică, asupra independenţei regiunii. Ştirea a fost primită cu consternare în Occident.
Vineri, 09.05.2014, 08:31
Peste 240 de studenţi au fost arestaţi în Venezuela, unde forţele de securitate le-au desfiinţat taberele de corturi în care protestau faţă de politica guvernului
Vineri, 09.05.2014, 08:30
Barack Obama a fost primit cu aplauze de vedetele de la Hollywood, la gala unei fundaţii pentru studiul Holocaustului. După un discurs în care a condamnat antisemitismul şi intoleranţa, Obama a primit un trofeu înmânat de Steven Spielberg.
Vineri, 09.05.2014, 08:20
O ceremonie de nuntă în cadru romantic, pe o plajă din Australia, s-a transformat în operaţiune de salvare. Nuntaşii şi-au dat jos costumele de gală şi au sărit în apă, în ajutorul unui pescar aflat în pericol de moarte.
Vineri, 09.05.2014, 08:14
Un seism de 6,8 grade a avut loc joi în Mexic, anunţă Institutul american de geofizică
Joi, 08.05.2014, 22:07
Oficialii americani au exprimat "preocupare" în legătură cu decizia Franţei de a vinde Rusiei nave militare de tip Mistral, în contextul crizei din Ucraina
Joi, 08.05.2014, 22:04
Imagini apocaliptice cu Pământul acoperit de ape fac înconjurul lumii pe internet. Nu vă speriaţi, nu sunt reale. Dar ar putea deveni, avertizează un grup de ecologişti de peste Ocean
Joi, 08.05.2014, 17:30
Muzeul de Artă din Berna s-a îmbogăţit, peste noapte, cu o colecţie care ar putea valora un miliard de euro. Este vorba de tablourile ascunse, timp de decenii, de Cornelius Gurlitt, fiul unui fost colaborator al regimului nazist.
Joi, 08.05.2014, 08:20
La sfârşitul lunii aprilie, NATO a estimat că Rusia ar fi avut efective militare de 40.000 de persoane la graniţa cu Ucraina
Miercuri, 07.05.2014, 19:39
Misterioasa NSA (Agenţia Naţională de Securitate americană) a demarat o campanie de recrutare pe Twitter. Agenţia a postat luni un mesaj cifrat, invitând oamenii să-l decripteze, ca parte a unei campanii de angajare
Miercuri, 07.05.2014, 17:20
Cel puţin 300 de persoane au fost ucise într-un oraş din nord-estul Nigeriei, în apropiere de graniţa cu Camerun, în ultimul atac sângeros pus la cale de militanţii islamişti din Boko Haram
Miercuri, 07.05.2014, 17:10
Autorităţile austriece le dau peste cap socotelile rromilor, şi nu numai, care pleacă peste graniţă în speranţa că vor face venituri frumoase din cerşetorie
Miercuri, 07.05.2014, 17:02
O femeie din SUA a supraviețuit timp de șase zile, blocată în mașina cu care s-a răsturnat într-o râpă.
Miercuri, 07.05.2014, 12:11
La Casa Albă s-a dat alarma, după ce o maşină a pătruns, fără autorizaţie, în zona de protecţie a clădirii.
Miercuri, 07.05.2014, 08:33
Criza din Ucraina constituie o ameninţare pentru securitatea mondială şi trebuie să fie soluţionată, au atras atenţia, marţi, premierul japonez, Shinzo Abe, şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Marti, 06.05.2014, 23:42
Redactorii-şefi ai cotidianului francez 'Le Monde' au demisionat în bloc din funcţie marţi, după mai multe luni de dezacorduri cu conducerea ziarului în legătură cu reorganizarea redacţiei
Marti, 06.05.2014, 23:22
Şase persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, într-o gară din China, după ce au fost atacate de către indivizi înarmaţi cu cuţite
Marti, 06.05.2014, 16:38
Nouă persoane au fost rănite după ce două bombe artizanale au explodat în sediul unei secţii de poliţie şi într-un magazin din Hat Yai, o staţiune turistică din sudul Thailandei
Marti, 06.05.2014, 16:23
Poliţiştii nepalezi caută un bărbat suspectat că şi-a incendiat soţia însărcinată pentru a obţine o zestre mai mare, a anunţat un oficial al poliţie
Marti, 06.05.2014, 16:08
O fetiţă din Kazahstan a ajuns în spital cu arsuri, din cauza telefonului mobil!
Marti, 06.05.2014, 15:35
Avionul malaezian, MH370, dispărut cu aproape două luni în urmă, rămâne încă un mister în ciuda eforturilor internaţionale de găsire a unor urme şi indicii concludente. În absenţa altor informaţii noi, referitoare la locaţia sau soarta aparatului de zbor, adepţii teoriilor conspirative continuă să alimenteze publicul cu diverse poveşti care mai de care mai interesante.
Marti, 06.05.2014, 14:46
Fostul baschetbalist american Dennis Rodman a afirmat că, în cursul unei vizite efectuate în ianuarie la Phenian, l-a văzut pe unchiul liderului nord-coreean Kim Jong-Un, executat în decembrie de regimul comunist, transmite AFP,...
Marti, 06.05.2014, 09:11
Președintele rus a promulgat luni o lege care interzice cuvintele vulgare în mass-media, filme, piese de teatru, spectacole, concerte, cărți și opere de artă.
Marti, 06.05.2014, 08:53
Iadul pare să se fi dezlănţuit în statul american Oklahoma, unde peste 1800 de hectare de pădure au fost distruse de un uriaş incendiu. O persoană a murit şi aproape o mie de oameni au fost evacuaţi.
Marti, 06.05.2014, 08:41
Michelle Obama a inaugurat o nouă galerie dedicată modei, la Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Galeria poartă numele editoarei Anna Wintour care a colectat fonduri pentru finanţarea ei.
Marti, 06.05.2014, 08:40
Un mic avion de turism s-a prăbuşit peste o casă, în apropierea oraşului american Denver.
Marti, 06.05.2014, 08:39
Autorităţile din Rio de Janeiro au suplimentat efectivele de poliţie desfăşurate pe străzi cu încă 2.000 de agenţi
Marti, 06.05.2014, 08:26
O echipă de "vânători de comori" din Florida a dat de urma unui adevărat tezaur în epava unui vas scufundat în Atlantic. Scafandrii au adus, deja, la suprafaţă cinci lingouri de aur şi două monezi de colecţie, în valoare totală de 1,3 milioane de dolari.
Marti, 06.05.2014, 08:20
Cel puţin 22 de imigranţi au murit, iar şapte rămân dispăruţi după ce două ambarcaţiuni s-au scufundat luni în Marea Egee, în largul Greciei, anunţă Paza de Coastă elenă
Marti, 06.05.2014, 00:12
Criza din Ucraina a provocat o scădere drastică a rezervărilor turistice în Rusia din partea turiştilor americani, europeni, dar şi a celor din Asia
Luni, 05.05.2014, 20:59
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs în nordul Thailandei. Până în momentul de faţă nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale importante
Luni, 05.05.2014, 18:04
Insurgenţii au atacat elicopterul cu arme automate. Aparatul militar de tip M-24, ce aparţinea Forţelor Aeriene ucrainene, s-a prăbuşit într-un râu din Slaviansk
Luni, 05.05.2014, 17:28
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a anunţat că săptămâna aceasta va merge în regiunea transnistreană la parada de Ziua Victoriei, sărbătoarea partidului comunist.
Luni, 05.05.2014, 17:03
Dacă ar exista un clasament al celor mai nereuşite replici din ceară ale unor vedete, cele expuse la un muzeu din China ar câştiga fără drept de apel. Practic, acestea nu au nimic în comun cu personalităţile pe care ar trebui să le reprezinte
Luni, 05.05.2014, 16:38
Doi pompieri au sfârşit tragic în Shanghai. Un trecător a surprins, cu telefonul mobil, momentul în care Qian Lingyun de 23 de ani şi Liu Jie de 20 de ani sunt aruncaţi în gol de o explozie
Luni, 05.05.2014, 16:36
Japonia a fost zguduită puternic de un seism cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter.
Luni, 05.05.2014, 14:47
Adolescenţii din China sunt supuşi unei terapii inedite pentru a scăpa de depresie şi de sentimentul de singurătate. Tinerii merg prin oraş cu varză pe care o ţin în lesă, întocmai ca pe un animal de companie, relatează Huffington Post.
Luni, 05.05.2014, 14:17Una dintre cele mai spectaculoase parade din lume a avut loc în Olanda, în acest weekend. 30 de care alegorice, ingenios împodobite, au defilat la Amsterdam, într-un show de culoare care a atras zeci de mii de spectatori, inclusiv români.
Luni, 05.05.2014, 13:52
Doi miri din Marea Britanie au avut un invitat nepoftit, însă extrem de apreciat la nuntă. Este vorba chiar de prinţul Charles, care a dat nas în nas cu ei chiar după ce s-au căsătorit la primărie.
Luni, 05.05.2014, 08:28
Sute de mii de oameni au participat la cea mai mare paradă gay din lume, găzduită de oraşul Sao Paulo.
Luni, 05.05.2014, 08:26
Câteva sute de activiști proruși au atacat o secție de poliție din odesa. Aceștia au cerut eliberarea suspecților arestați în urma violențelor de zilele trecute, iar polițiștii au cedat în fața lor, relatează Mediafax.
Duminica, 04.05.2014, 21:21