Antena Căutare

Asasinul celor 19 persoane cu dizabilităţi mentale în 2016, Satoshi Uematsu, condamnat la moarte de justiţia japoneză

Un tribunal de la Yokohama l-a condamnat luni la moarte pe bărbatul găsit vinovat de asasinarea a 19 persoane cu dizabilităţi mentale în 2016, unul dintre cele mai grave băi de sânge din istoria recentă a ţării, relatează AFP.

Satoshi Uematsu, în vârstă de 30 de ani, nu a contestat faptul că este autorul acestui masacru cu arma albă într-un azil de persoane cu dizabilităţi mentale, la Sagamihara, la periferia de est a Tokyo, unde a lucrat anterior.

”Viaţa le-a fost luată celor 19 persoane. Este de o gravitate extremă”, a declarat luni judecătorul Kiyoshi Aonuma.

”Nu există loc de clemenţă”, a apreciat el, iar Ministerul Public a cerut pedeapsa cu moartea.

Avocaţii tânărului au pledat ”nevinovat” în cursul procesului, afirmând că clientul lor era ”perturbat mental” la momentul faptelor, din cauză că a luat stupefiante.

Articolul continuă după reclamă

”El şi-a planificat actul înainte şi avea o intenţie extremă de a ucide. Nu putem recunoaşte în asta că suferea de boli mentale legate de marijuana”, a declarat luni judecătorul.

Judecat de şase capete de acuzare, inclusiv de crimă, Satoshi Uematsu a semnalat deja că nu intenţionează să facă apel împotriva verdictului, potrivit presei japoneze.

Însă el a apreciat că nu merita nici pedeapsa cu moartea.

Masacrul de la Sagamihara a avut un enorm răsunet în Japonia, unde nivelul criminalităţii este extrem de slab.

Satoshi Uematsu a şocat opinia publică după ce şi-a revendicat faţă de persoane cu dizabilităţi mentale şi prin faptul că nu şi-a exprimat niciourmă de remuşcare în interviuri acordate presei locale din închisoare.

Sursa : news.ro

Douăzeci de persoane, inclusiv Abdeslam, trimise în faţa unei curţi cu juri în atentatele de la 13 noiembrie 2015... Cine intră în Grecia la aceste momente este băgat direct la izolare, fără drept de replică! Nu contează naționalitaatea ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Putea fi salvat bărbatul ucis de un tigru în Anglia? Ce au făcut angajații și cum s-a intervenit în cazuri similare
Putea fi salvat bărbatul ucis de un tigru în Anglia? Ce au făcut angajații și cum s-a intervenit în cazuri...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum ne-ar putea afecta atacurile de la Riad. Trei scenarii dacă situația din Arabia Saudită se agravează
Cum ne-ar putea afecta atacurile de la Riad. Trei scenarii dacă situația din Arabia Saudită se agravează
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x