Autorităţile americane au anunţat luni după-amiază că mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un atacator înarmat a început să tragă focuri de armă într-o clădire din zona industrială a oraşului Orlando, transmite BBC News.
Nu există mai multe informaţii despre numărul victimelor, dar autorităţile au precizat că situaţia este în acest moment stabilă, fără să explice ce s-a întâmplat cu atacatorul înarmat de pe strada Forsyth.
Acest atac înarmat are loc cu doar o săptămână înainte de aniversarea a un an de la cel mai sângeros atac armat din istoria recentă a Statelor Unite, care a avut loc într-un club de noapte al comunităţii gay din Orlando.
Un număr de 49 de persoane şi-au pierdut viaţa anul trecut, după ce un atacator radicalizat pe internet a deschis focul în clubul Pulse.