Antena Căutare

Cum a fost tratat un băiețel de patru ani care suferă de autism în timpul unui zbor. „Nu lăsa niciodată pe nimeni să te facă să te simți ca și cum ai fi un inconvenient sau o povară.”

Braysen, un băiețel de patru ani care suferă de autism, iubește să călătorească cu avionul. Însă în timp ce avionul în care se afla se pregătea de decolare, băiețelul a suferit o criză. Cu toate acestea, atât echipajul avionul cât și pasagerii l-au făcut pe băiețel să se simtă mai bine.

Braysen, un băiețel de patru ani care suferă de autism, iubește să călătorească cu avionul. Însă în timp ce avionul în care se afla se pregătea de decolare, băiețelul a suferit o criză. Cu toate acestea, atât echipajul avionul cât și pasagerii l-au făcut pe băiețel să se simtă mai bine.

„Atunci a venit un însoțitor de zbor și ne-a spus că avionul nu poate decola până copilul nu va fi așezat. I-am spus că băiatul are autism, că încercăm, să ne dea un minut”. , a declarat mama băiețelului.

Însoțitorii de bord l-au așezat pe Braysen în brațele mamei pe parcursul decolării, după care l-au lăsat să se așeze pe podea. "Când este suprastimulat, vibrația îl face să se simtă mai bine", a continuat mama acestuia.

„Era imposibil să-l liniștesc. Se lupta atât cu mine cât și cu tatăl său. Am încercăm să-l readucem pe scaunul său și să-i punem centura înapoi. A început să lovească și să urle.”

Articolul continuă după reclamă

Băiețelul a fost mutat la clasa întâi, unde a lovit în nenumărate rânduri scaunele pasagerilor . Aceștia nu s-au arătat deranjați de către Braysen, chiar au discutat cu acesta, i-au arătat fotografii din telefon și l-au lăsat să stea unde dorește.

Înainte de a părăsi avionul, însoțitorul de bord i-a oferit mamei copilului o îmbrățisare și un bilet. "Nu lăsa niciodată pe nimeni să te facă să te simți ca și cum ai fi un inconvenient sau o povară. El este o binecuvântare. Dumnezeu să binecuvânteze răbdarea, dragostea, sprijinul și puterea ta. Continuă să fii o super femeie .“

Braysen este obișnuit să zboare, însă acesta a fost cel mai lung zbor al acestuia și a fost mult mai dificil. Familia se întorcea acasă după ce vacanța din San Diego s-a terminat.

Compania aeriană a comentat întâmplarea: "Cu siguranță se pare că Braysen și familia ta au avut un zbor minunat. Suntem bucuroși că echipajul nostru a reușit să-l facă o experiență plăcută. Ne bucurăm să vedem că avem la dispoziție pasageri atât de iubitori și de sprijin. De asemenea, așteptăm cu nerăbdare să-l vedem din nou pe Braysen în curând! "

"Pentru prima dată, oamenii au fost foarte înțelegători și de ajutor cu privire la autismul lui Braysen. Este foarte promițător, nu trebuie să ne pese de ce cred ceilalți, deoarece există oameni care au grijă, care înțeleg. Îmi oferă o mulțime de speranta pentru viitor." , a continuat mama băiețelului.

Imagini revoltătoare! Diana a fost lăsată să nască singură, în pușcărie! Ajutorul a venit abia după șase ore... Au plecat de acasă pentru dreptul la viață proprie. Dacă sunt găsite, fetele riscă pedeapsa cu moartea. „Mă voi sinucide...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x