Antena Căutare

Democraţii dezvăluie primele mărturii din audierile cu uşile închise în ancheta în vederea destituirii lui Trump; avertizorul de integritate de la originea scandalului ucrainean, pregătit să răspundă unor întrebări scrise ale republicanilor

Democraţii din Congresul american au publicat transcrierea unor audieri cu uşile închise ale unor oficiali de rang înalt, audiaţi în cadrul anchetei în vederea destituirii preşedintelui Donald Trump, în timp ce Casa Albă depune eforturi să încetinească procedura, relatează AFP.

Denunţând o ”mascaradă”, dacă nu o tentativă de ”lovitură de stat” potrivit cuvintelor lui Donald Trump, Casa Albă a refuzat să coopereze cu investigaţiile opoziţiei.

Patru oficiali de rang înalt de la Casa Albă au ignorat, în acest context, convocările la audieri luni.

Considerând aceste absenţe o tentativă de ”obstrucţionare” a Congresului, democraţii au reafirmat că aceste audieri ar putea susţine dosarul unei inculpări ("impeachment" în engleză) a preşedintelui.

Ei au publicat în paralel, luni, primele mărturii făcute cu uşile închise după deschiderea la 24 septembrie a unei proceduri explozive de destituire a lui Donald Trump - şi anume ale fostei ambasadoare americane la Kiev Marie Iovanovici şi ale fostului consilier al secretarului de Stat american Mike Pompeo Michael McKinley, care a demisionat la începutul lui octombrie.

Articolul continuă după reclamă

”La fiecare dintre aceste audieri, aflăm tot mai multe despre tentativele preşedintelui de a manipula pârghiile puterii în propriul său interes”, afirmă cei trei preşedinţi democraţi ai comisiilor din Camera reprezentanţilor care efectuează ancheta.

Cele două mărturii ”demonstrează de asemenea perversiunea politicii extrene americane printr-un canal clandestin de comunicare paralelă care căuta să promoveze interesele personal şi politic ale preşedintelui, dar şi gravele îngrijorări pe care acest lucru l-a provocat în cadrul instituţiilor noastre”, continuă ei.

Într-o convorbire la telefon cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în iulie, Donald Trump a criticat-o pe diplomată, deja rechemată la Washington. ”I se vor întâmpla lucruri”, spunea şeful statului.

Casa Albă a publicat un rezumat al acestei faimoase convorbiri la telefon. În cursul audierii sale, la 11 octombrie, anchetatorii parlamentari au întrebat-o pe Iovanovici dacă s-a simţit ameninţată citind această frază.

”Da”, a răspuns ea.

În această convorbire telefonică i-a cerut miliardarul republican lui Zelenski să ancheteze cu privire la unul dintre rivalii săi democraţi, Joe Biden.

Convinşi că deţin, prin această cerere, dovada unui ”abuz de putere”, democraţii s-au angajat pe calea periculoasă a unei anchete în vederea unui "impeachment" în Camera Reprezentanţilor, în care sunt majoritari.

Procedura a luat o nouă amploare odată cu aprobarea, la 31 octombrie, a unei rezoluţii ce autorizează audieri publice. Acestea urmează să înceapă ”în curând”, a anunţat luni preşedintele Comisiei Informaţiilor, Adam Schiff.

ACCELERARE

Până atunci, democraţii urmează să publice şi alte mărturii, foarte aşteptate, în alte audieri cu uşile închise. Marţi urmau să fie publicate declaraţiile lui Kurt Volker, fostul emisar special al Statelor Unite pentru Ucraina, şi ale ambasadorului american la Uniunea Europeană (UE) Gordon Sondland.

Această nouă fază publică marchează o accelerare puternică în ancheta în vederea unui posibil vot în Camera Reprezentanţilor.

În cazul în care Camera inferioară a Congresului aprobă prin vot inculparea lui Donald Trump, şeful statului urmează să fie judecat în Senat, unde majoritatea republicană care-i este larg loială face improbabilă destituirea miliardarului.

Donald Trump a declarat din nou, luni, că discuţia sa cu Zelenski este ”ireproşabilă”.

”Nu există niciun motiv să se cheme martori pentru a mi se analiza cuvintele şi sensul lor”, a scris el pe Twitter.

Avocatul Casei Albe John Eisenberg şi alţi trei oficiali din Executiv, Robert Blair, Michael Ellis şi Brian McCormack, nu s-au prezentat la audieri luni.

Donald Trump cere totodată ca avertizorul de integritate care a atras atenţia asupra avcestui apel telefonic să fie convocat la audieri în Congres şi ca identitatea să-i fie dezvăluită.

Un membru al serviciilor de informaţii, acesta este pregătit să răspundă unor întrebări scrise ale republicanilor, a anunţat avocatul său.

În pofida regulilor cu privire la protecţia avertizorilor de integritate, o serie de publicaţii conservatoare au pus în circulaţie un nume, de mai multe zile, iar aleşi republicani au amplificat aceste articole repostându-le pe Twitter.

Sursa : news.ro

Curtea Constituţională germană cenzurează sancţiunile impuse persoanelor aflate în şomajde mult timp ca incompatibile cu... Statele Unite îşi oficializează ieşirea din Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x