Antena Căutare

Doliu în lumea muzicii! Chitaristul Coco Schumann, supravieţuitor al mai multor lagăre de concentrare, a murit la vârsta de 93 de ani

Chitaristul evreu Coco Schumann, care a avut o carieră de peste şapte decenii în muzica swing şi jazz şi care a supravieţuit mai multor lagăre de concentrare naziste, a murit la vârsta de 93 de ani, a anunţat, luni, casa lui de discuri, scrie AFP.com, citată de news.ro

Chitaristul evreu Coco Schumann, care a avut o carieră de peste şapte decenii în muzica swing şi jazz şi care a supravieţuit mai multor lagăre de concentrare naziste, a murit la vârsta de 93 de ani, a anunţat, luni, casa lui de discuri, scrie AFP.com, citată de news.ro

„A încântat publicul nu doar prin calitatea lui muzicală, ci şi prin umor şi căldură umană”, a transmis casa de discuri Trikont, cu sediul în München.

Cauza decesului artistului nu a fost anunţată.

Heinz Jakob Schumann s-a născut în anul 1924 în Berlin, având o mamă evreică şi un tată care s-a convertit la iudaism. A început să cânte în formaţii swing în perioada adolescenţei sale. Numele de scenă „Coco” i-a fost dat artistului de o iubită franceză.

Articolul continuă după reclamă

După ce naziştii au ajuns la putere şi a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial, Schumann a fost deportat în 1943 la lagărul de concentrare Theresienstadt, unde a devenit membru al aşa-numitei trupe Ghetto Swingers. Muzicienii erau obligaţi să susţină concerte pentru ofiţeri SS din acest lagăr.

În următorul an, toţi membrii trupei Ghetto Swingers au fost trimişi la Auschwitz, unde erau obligaţi să cânte pentru prizonierii nou sosiţi şi pentru cei care erau trimişi la muncă forţată.

Apoi, Schumann a supravieţuit lagărului Dachau şi unui „marş al morţii”, în timp ce gărzile naziste au fugit de trupele aliate care înaintau. Schumann a spus de numeroase ori că muzica i-a salvat viaţa.

Artistul a fost eliberat de soldaţii americani, iar după război a rămas în Germania, unde a început din nou să cânte jazz, susţinând concerte radio şi înregistrând câteva albume. În anul 1950, a părăsit Germania pentru Australia, dar s-a întors în ţara sa natală după patru ani.

A devenit unul dintre cei mai cunoscuţi artişti care cântau la chitară electrică şi a susţinut turnee în Germania şi în străinătate alături de cvartetul său.

IMAGINILE DIN IAD. La Kabul, 103 oameni au murit. Pe cine interesează? Plini de sânge și fără copilărie, copiii își plân... Veste pentru românii care muncesc în Anglia! Ce se întâmplă după ce britanicii ies, oficial, din Uniunea Europeană...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a văzut, mai târziu, eticheta
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt Piața Victoriei
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt... Jurnalul
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor Kudika
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci..
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci.. Redactia.ro
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria:
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria: "Am primit ventilatoare" Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x