Prim-ministrul finlandez Antti Rinne a declarat vineri că nu vor exista noi negocieri privind acordul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Reuters.
Finlanda deţine, din iulie, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
„Nu vom deschide acest acord pe care l-am negociat între Marea Britanie şi Uniunea Europeană”, a spus el la o conferinţă în Helsinki.
Prim-ministrul britanic Boris Johnson este determinat să respecte termenul de 31 octombrie 2019 privind ieşirea ţării sale din UE, cu sau fără acord.
Majoritatea parlamentarilor britanici ar dori ca Brexitul să fie amânat cu trei luni, pentru a evita o ieşire fără acord.
Johnson a promis joi că nu va amâna niciodată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, subliniind aceasta prin afirmaţia că mai bine ar fi mort într-un şanţ.
Sursa : news.ro
Înalta Curte din Londra a respins o contestaţie la decizia de suspendare a activităţii Parlamentului britanic... Hong Kong - Noi proteste după ce liderul Carrie Lam a retras proiectul de lege privind extrădarea...