Antena Căutare

Fratele lui Bouteflika, condamnat la 15 ani de închisoare de un tribunal militar algerian

Un tribunal militar algerian l-a condamnat la 15 ani de închisoare pe Said Bouteflika, fratele preşedintelui înlăturat de la putere Abdelaziz Bouteflika, judecat cu privire la ”aducere atingere autorităţii armatei” şi ”complot împotriva autorităţii statului”, potrivit agenţiei oficiale algeriene de ştiri APS, relatează AFP.

Un tribunal militar algerian l-a condamnat la 15 ani de închisoare pe Said Bouteflika, fratele preşedintelui înlăturat de la putere Abdelaziz Bouteflika, judecat cu privire la ”aducere atingere autorităţii armatei” şi ”complot împotriva autorităţii statului”, potrivit agenţiei oficiale algeriene de ştiri APS, relatează AFP.

Generalul "Toufik" şi succesorul său la conducerea serviciilor de informaţii Athmane Tartag, dar şi secretara generală a Partidului Muncitorilor (PT, triokist) Louisa Hanoune, judecaţi în acelaşi dosar de un tribunal militar la Blida, în sudul algerului, au fost condamnaţi la aceeaşi pedeapsă, potrivit APS.

Tribunalul i-a condamnat, de asemenea, la 20 de ani de închisoare, pe fostul ministru al Apărării şi fostul şef al Statului Major al armatei Khaled Nezzar, pe fiul său Lotfi şi pe Farid Benhamdine, administratorul Societăţii algeriene de farmacie, judecaţi toţi trei în contumacie în acelaşi dosar.

Parchetul din Blida a cerut marţi 20 de ani de închisoare împotriva lui Said Bouteflika, care s-a impus ca omul puternic al regimului, şi împotriva altor inculpaţi judecaţi în acest proces, deschis luni, departe de camerele de luat vederi. Numai avocaţii şi familiile acuzaţilor au dreptul să asiste la audieri.

Articolul continuă după reclamă

Acest proces emblematic are loc după un val de arestări masive în anturajul lui Abdelaziz Bouteflika, nevoit să demisioneze la începutul lui aprilie, după luni de contestare fără precedent.

Anchete judiciare au fost deschise după aceea cu privire la presupuse fapte de corupţie vizând foşti oficiali politici de rang înalt şi oameni de afaceri, acuzaţi că au profitat de legăturile lor privilegiate cu regimul lui Bouteflika.

Fratele preşedintelui înlăturat de la putere şi cei doi foşti şefi ai serviciilor de informaţii au fost încarceraţi la 5 mai. Louisa Hanoune, şefa PT (troţkist), a fost plasată în detenţie provizorie patruzile mai târziu.

Apărarea a admis că Hanoune a participat la o reuniune cu Said Bouteflika şi generalul "Toufik" la 27 martie, la o zi după o declaraţie a şefului Statului Major al armatei, generalul Ahmed Gaid Salah, în care a cerut în mod public plecarea lui Abdelaziz Bouteflika de la putere.

Câteva zile mai târziu, generalul Gaid Salah l-aacuzat, fără să-l numească, pe Said Bouteflika şi pe generalii Mediene şi Tartag de complot împotriva armatei.

Sursa : news.ro

Au ignorat legăturile de sânge și s-au căsătorit între ei! 11 fraţi, verişori și cumnați au devenit soți și soții, în Ch... Este nevoie să fie salvate oceanele pentru a salva umanitatea, constată GIEC într-un raport alarmant...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x