Antena Căutare

Germania îşi retrage o parte a militarilor staţionaţi în Irak

Armata germană a anunţat marţi retrategrea unei părţi a militarilor germani staţionaţi în prezent în Irak în cadrul unor misiuni de formare şi transferul acestora în Iordania şi Kuwait, din cauza tensiunilor din regiune, relatează AFP.

Contingentul german - aproximativ 30 de militari staţionaţi la Bagdad şi Taji, la nord de capitala irakiană - urmează să fie ”redus provizoriu”, iar militarii vizaţi să fie transferaţi în Kuwaitul vecin şi Iordania, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării.

Această decizie intervine într-un context de tensiuni puternice între Statele Unite şi Iran, după asasinarea la Bagdad a generalului iranian Qassem Soleimani.

Această mutare a trupelor ”va începe în curând”, a declarat purtătorul de cuvânt, fără să ofere alte detalii cu privire la calendar sau numărul militarilor vizaţi.

În afară de militarii desfăşuraţi în apropierea capitalei irakiene, Germania are trupe în Kurdistanul irakian, tot în misiunii de antrenament al forţelor de securitate locale.

Articolul continuă după reclamă

În total, Berlinul a desfăşurat aproximativ 120 de militari în Irak, în cadrul coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

”O REFECŢIE PE CARE AR TREBUI S-O AVEM TOŢI”

Anunţarea retragerii parţiale din Irak a fost comunicată prin curier de către Ministerul Apărării Camerei Deputaţilor, care încadrează strict misiunile militare germane.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a recunoscut într-un interviu acordat luni seara postului public de radio că retragerea trupelor occidentale din Irak este ”o reflecţie pe care ar trebui s-o avem toţi” dat fiind contextul.

”Nu există vreo ţară membră a coaliţiei împotriva SI care să vrea să rămână în Irak dacă nu este dorită”, a adăugat el, referindu-se la adoptarea duminică în Parlamentul irakian a unei moţiuni care cere retragerea coaliţiei internaţionale din ţară.

”Parlamentul a adoptat această rezoluţie. Într-un final, Guvernului îi revine să decidă, iar de aceea noi vorbim în prezent cu el”, a subliniat ministrul german.

Sursa : news.ro

Fostul şef al alianţei Renault-Nissan Carlos Ghosn şi-a început evadarea din Japonia cu o călătorie cu trenul de mare vi... Imaginea unui nou război? Zeci de avioane de luptă americane complet armate, fotografiate decolând de pe o bază militară...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x