Antena Căutare

Iarna a dat peste cap traficul aerian in Europa. Si transportul feroviar a avut de suferit

Iarna a dat peste cap traficul aerian in Europa. Sute de zboruri au fost anulate pe cele mai importante aeroporturi ale continentului. Nu doar cei care voiau sa calatoreasca pe calea aerului au avut de suferit. Transportul feroviar si cel rutier resimt, din plin, asprimea iernii

Zapada a acoperit ieri mai mult de jumatate din teritoriul Frantei si atat autoritatile, cat si populatia s-au adaptat cu greu situatiei. La Paris, din cauza poleiului, nu a circulat niciun autobuz iar un vagon de metrou a ramas blocat pe un pod peste Sena. Dar incercarea a fost si mai grea pentru calatorii cu avionul. Pe aeroporturile pariziene Roissy si Orly au fost anulate 40 la suta dintre zboruri iar cele care au decolat, totusi, au intarziat, in medie, cu 45 de minute. “Deocamdata, avionul nostru este programat sa plece la timp. Dar, in functie de cat de mult ninge, s-ar putea sa-l anuleze. Ma cam ingrijoreaza doar ideea de a petrece noaptea aici, dar vom vedea”, a spus una dintre pasagere. Meteorologii avertizeaza ca vremea se va inrautati, astazi, si mai mult.

Lucrurile nu stau mai bine nici la Heathrow, principala poarta aeriana a Londrei. Pentru a treia zi la rand, sute de zboruri au fost anulate iar astazi se va intampla, probabil, la fel. Cauza nu este poleiul ci, in primul rand, ceata. Pasagerii se plang ca nu sunt informati asupra situatiei iar un ziar britanic compara aeroportul cu o "tabara de refugiati".

Zapada si gerul au invins si cel mai mare aeroport german, Frankfurt, ce a fost inchis total timp de cateva ore. Motivul a fost asa-numita "ploaie inghetata" care acoperea avioanele cu un strat de gheata, ceea ce facea decolarea imposibila. Perturbarile ar putea continua si astazi.

Iarna le-a dat si romanilor planurile peste cap. Pe aeroportul din Cluj Napoca peste 100 de oameni au asteptat ore in sir sa se urce in avion, pentru ca in cele din urma sa afle ca zborurile au fost anulate. “Nu ne-au spus nimic, nimeni nimic nu vorbeste. Ne ramane doar sa asteptam”, au afirmat calatorii.

Doua avioane au decolat in cursul noptii, iar al treilea a plecat in aceasta dimineata. Pasagerii acestei curse au fost cazati la hotel peste noapte.

Esec la alegeri pentru coalitia Angelei Merkel... Update: Doua trenuri s-au ciocnit frontal in Austria: 41 de calatori raniti, 5 in stare grava...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă nucleară în SUA! Stare de urgență după un incendiu la un complex nuclear. Ce au anunțat autoritățile despre radiații
Alertă nucleară în SUA! Stare de urgență după un incendiu la un complex nuclear. Ce au anunțat autoritățile...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x