Antena Căutare

Iranul susține că a lansat două avertismente înainte să doboare drona americană

”În două rânduri i-am transmis avertismente”, a declarat generalul de brigadă Amirali Hajizadeh, comandantul Forţei aerospaţiale a Gardienilor revoluţiei, armata ideologică a regimului, relatează AFP.

Iranul a lansat două avertismente înainte să doboare drona americană, joi, deasupra Mării Oman, a anunţat vineri comandantul Forţei aerospaţiale a Gardienilor revoluţiei, armata ideologică a regimului, relatează AFP.

”În două rânduri i-am transmis avertismente”, a declarat generalul de brigadă Amirali Hajizadeh la televiziunea de stat.

”Acest avion deţine un sistem care-i permite să transmită unui sistem central propriu semnalele şi informaţiile pe care le primeşte”, a adăugat acest ofiţer superior din cadrul gardienilor revoluţiei, armata ideologică a republicii islamice.

”Din nefericire, dat fiind că nu au răspuns şi că, pentru ultima oară, un apel a fost lansat de către armata Republicii islamice la ora (locală) 3.55 (2.25, ora României) şi având în vedere că ei nu au încetat să se apropie şi nu au deviat de la curs, la (ora locală) 4.05 am fost nevoiţi să-l doborâm”, a declarat generalul.

Articolul continuă după reclamă

”Drona-spion a regimului terorist american” a fost doborâtă după ce a intrat în spaţiul aerian iranian, a mai declarat generalul Hajizadeh, în timp ce Washingtonul dă asigurări că avionul militar fără pilot a fost atins în spaţiul aerian internaţional.

Generalul a prezentat la televiziune ”fragmente” din dronă, aliniate pe jos.

”Fragmentele au fost culese de vapoare ale Forţelor navale şi transferate, aşa cum vedeţi, la Teheran”, a spus el, intervievat în incinta unei baze a Gardienilor revoluţiei în capitala iraniană.

Alte piese ale dronei s-au scufundat.

”Aşa cum au arătat deja Forţele armate, securitatea naţională este linia noastră roşie şi nu vom permite ca ţara noastră să devină arena unor ţări străine de regiune şi a inamicului”, a continuat generalul.

Televiziunea de stat a difuzat un fragment al unei înregistrări video prezentat drept interceptarea dronei cu o rachetă de tip ”3-Khordad”, însă autenticitatea nu a putut fi demonstrată imediat.

Înregistrarea video, difuzată iniţial pe un canal Telegram iranian, a fost prezentată de către presa locală ca fiind filmată de către gardienii revoluţiei, însă aceştia nu au difuzat-o pe site-ul lor oficial.

În imagini apare o rachetă trasă de o baterie mobilă, noaptea.

În urma lansării, se vede o explozie, iar o minge de foc coboară vertical, pe un cer întunecat.

Sursa : news.ro

Iranul rămâne în alertă, după ce Donald Trump a renunţat la represaliile dorite după doborârea dronei americane... O farmacistă a refuzat să-i vândă unei femei pilula de a doua zi, din motive religioase: ”Nu am putut să suport așa ceva...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x