Antena Căutare

Mii de turişti au rămas blocaţi pe aeroportul din Bali. Traficul aerian, în PERICOL MAJOR!

Mii de turişti au rămas blocaţi vineri pe aeroportul internaţional din Bali, care a fost închis din cauza unui nor dens de cenuşă format după ce a erupt vulcanul Agung de pe această insulă, principala destinaţie turistică a Indoneziei.

Mii de turişti au rămas blocaţi vineri pe aeroportul internaţional din Bali, care a fost închis din cauza unui nor dens de cenuşă format după ce a erupt vulcanul Agung de pe această insulă, principala destinaţie turistică a Indoneziei.

Ţinând cont de pericolele generate pentru traficul aerian de cenuşa vulcanică proiectată de vulcanul Agung la o altitudine de aproximativ 2.000 de metri, aeroportul Ngurah Rai a fost închis vineri la ora locală 03.00 (joi, ora 19.00 GMT) şi va rămâne închis cel puţin până la ora locală 19.00 (12.00 GMT), au precizat autorităţile indoneziene.

Această situaţie a determinat anularea a 446 de zboruri interne şi internaţionale spre şi dinspre Bali. O eventuală prelungire a închiderii aeroportului dincolo de ora locală 19.00 va fi examinată în cursul zilei de vineri, a precizat un purtător de cuvânt al aeroportului, Yanus Suprayogi.

Aproximativ 75.000 de pasageri sunt afectaţi. Mii de turişti au rămas astfel blocaţi pe aeroport sau în hotelurile de pe insulă.

Erupţia vulcanului Agung, ce are o înălţime de peste 3.000 de metri şi se află la aproximativ 75 de kilometri faţă de principalele destinaţii turistice din zonă, Kuta şi Seminyak, a determinat deja închiderea aeroportului local la sfârşitul anului 2017.

Vulcanul Agung intră cu regularitate în faze de erupţie, după ce s-a "trezit" la viaţă anul trecut. Ameninţarea unei erupţii majore a condus la închiderea aeroportului local timp de trei zile în noiembrie 2017. Anularea mai multor sute de zboruri a blocat pe aeroport câteva mii de turişti, care vin din lumea întreagă pentru a se relaxa pe plajele spectaculoase ale acestei insule.

Zeci de mii de rezidenţi care locuiesc în apropierea vulcanului şi-au părăsit locuinţele şi alţii au fost evacuaţi în urma unor decizii ale autorităţilor. Această situaţie a generat repercusiuni importante asupra economiei locale, afectând în special profitabilul sector al turismului.

Cea mai recentă erupţie majoră a vulcanului Agung a făcut 1.600 de morţi în 1963. Aproximativ 1 miliard de tone de cenuşă şi particule vulcanice au fost ejectate în atmosferă şi au ajuns până la Jakarta, capitala Indoneziei, aflată la o distanţă de 1.000 de kilometri, provocând o obscuritate ce a determinat scăderea temperaturii de pe Glob cu 0,3 grade Celsius timp de un an.

Indonezia, care numără cel mai mare număr de vulcani activi din lume, este situată în Cercul de foc al Pacificului, o zonă de coliziune a plăcilor tectonice şi scenă a numeroase seisme şi erupţii vulcanice.

BREAKING NEWS. ATAC ARMAT ÎN SUA. Patru persoane au fost ÎMPUȘCATE MORTAL!... Soyuz 11! Dezastrul în urma căruia 3 oameni și-au pierdut viața!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x