Antena Căutare

Cazul CUTREMURĂTOR al asasinării unei jurnaliste de investigații. Ultimul interviu a fost cu un jurnalist din România

Jurnalista bulgară de investigații Victoria Marinova,în vârstă de 30 de ani, directoarea și prezentatoarea postului regional TVN din Bulgaria, a fost ucisă cu brutalitate , cadavrul său fiind găsit aproape de malul Dunării, la Ruse.

Jurnalista bulgară de investigații Victoria Marinova,în vârstă de 30 de ani, directoarea și prezentatoarea postului regional TVN din Bulgaria, a fost ucisă cu brutalitate, cadavrul său fiind găsit aproape de malul Dunării, la Ruse.

Ea este cel al treilea jurnalist asasinat în Uniunea Europeană în mai puțin de un an, informează Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

Site-ul Terminal 3 scrie că în ultima sa emisiune, Victoria Marinova i-a intervievat pe jurnalistul din România Attila Biro, de la Rise project, şi pe bulgarul Dimitar Stoianov, de la Bivol, tema interviului fiind recentă reţinere a celor doi de către poliţie în apropierea oraşului Radomir, unde subiecţii unei investigaţii încercau să ardă documente legate de o fraudă cu fonduri europene.

Potrivit presei, nu se ştie însă dacă această crimă are vreo legătură cu activitatea profesională a Victoriei Marinova.

Articolul continuă după reclamă

Georgi Georgiev, şeful procuraturii din Ruse, şi directorul adjunct al poliţiei locale, Ilian Enchev, au spus, într-o conferinţă de presă, că sunt luate în calcul “toate variantele” cu privire la această crimă.

Cazul CUTREMURĂTOR al asasinării unei jurnaliste de investigații. Ultimul interviu a fost cu un jurnalist din România

Majoritatea obiectelor personale ale jurnalistei lipseau în momentul în care a fost găsită într-o zonă greu accesibilă, în niște tufișuri, lângă Dunăre. Potrivit primelor elemente ale anchetei, ziarista a fost strânsă de gât. Încă nu există suspecţi în acest caz.

Uciderea jurnalistei bulgare a fost condamnată de Harlem Deșir, reprezentant al OSCE pentru Libertatea Presei, acesta cerând “o anchetă completă şi minuţioasă”.

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor a notat, pe Twitter, că ultimul articol al Victoriei Marinova avea ca subiect corupţia de stat. Jurnalistul și analistul Ruslan Trad a precizat că jurnalista a fost violată și torturată înainte de a fi ucisă.

Victoria Marinova era implicată în mai multe investigații jurnalistice privind corupția din Bulgaria, a mai precizat OCCRP pe Twitter.

CARNAGIU pe carosabil, provocat de o limuzină! 20 de oameni au murit... Cel mai grav accident din 2009 până acum! 20 de persoane care participaseră la o CUNUNIE, între care și mirii, au murit ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A renunțat la venituri de peste 200.000 de dolari pe an la Microsoft. Acum trăiește din economii și dezvoltă propria afacere AI
A renunțat la venituri de peste 200.000 de dolari pe an la Microsoft. Acum trăiește din economii și dezvoltă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Se considera prea urât pentru a fi iubit și a devenit viral pe internet. Mesajul unei femei i-a schimbat viața. Acum e soț și tată
Se considera prea urât pentru a fi iubit și a devenit viral pe internet. Mesajul unei femei i-a schimbat viața....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x