Antena Căutare

Procurorii vor renunta la acuzatiile impotriva lui Strauss-Kahn. Camerista ar fi mintit

Procurorii vor abandona acuzatiile impotriva lui Dominique Strauss-Kahn la urmatoarea audiere sau chiar mai curand, scrie marti tabloidul New York Post, care citeaza unul dintre anchetatorii implicati in acest caz. Potrivit acestuia, renuntarea la acuzatii este "sigura".


"Credibilitatea ei este atat de proasta astazi incat stim ca nu putem sustine acest caz", a declarat anchetatorul, referindu-se la camerista hotelului Sofitel care l-a acuzat pe Strauss-Kahn ca a incercat sa o violeze. Aceste acuzatii au condus la demisia lui DSK din fruntea FMI si la anularea, practic, a sanselor sale de a deveni presedinte al Frantei.

"Nu poti crede nimic din ce spune - si e pacat, pentru ca acum s-ar putea sa nu mai aflam niciodata ce s-a intamplat in acea camera de hotel", a adaugat sursa citata.

"A folosit forta? A existat o infractiune? Nu cred ca vom sti vreodata", a comentat el.

Intre timp, surse din randul apararii invoca un scenariu diferit, in care DSK admite relatii sexuale consimtite, pe bani, care nu au implicat forta, iar camerista a formulat acuzatiile atunci cand acesta a refuzat sa plateasca.

Articolul continuă după reclamă

In trecut, clientii i-au lasat bani, afirma o sursa din randul apararii, "S-a intors sa caute banii" si a fost dezamagita ca nu i-a gasit, adauga sursele citate.

Mai mult investigatori ai apararii dar si ai procuratorii au acuzat-o pe camerista ca a continuat sa intretina relatii sexuale pe bani si dupa acuzatiile formulate impotriva lui DSK.

Benjamin Brafman, avocat al apararii, a refuzat sa comenteze informatiile despre o posibila renuntare la acuzatii sau despre o eventuala intalnire intre echipa apararii si procurorul Vance.

sursa: Hotnews

foto: EPA/ Intact Images

„Macelul” de la BAC, in presa franceza: Rezultatele sunt rusinoase. Elevii, campioni la trisat... Presa rusa: Declaratiile lui Basescu, o provocare deschisa la adresa Rusiei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Putea fi salvat bărbatul ucis de un tigru în Anglia? Ce au făcut angajații și cum s-a intervenit în cazuri similare
Putea fi salvat bărbatul ucis de un tigru în Anglia? Ce au făcut angajații și cum s-a intervenit în cazuri...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum ne-ar putea afecta atacurile de la Riad. Trei scenarii dacă situația din Arabia Saudită se agravează
Cum ne-ar putea afecta atacurile de la Riad. Trei scenarii dacă situația din Arabia Saudită se agravează
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x