Antena Căutare

Romanii si bulgarii ar putea amplifica problemele privind locuintele din Anglia

Romanii si bulgarii ar putea amplifica problemele privind locuintele din Anglia. Anuntul a fost facut in cadrul unei emisiuni televizate de catre ministrul britanic pentru Comunitati si Administratie Locala, Eric Pickles

Chiar daca restrictiile impuse romanilor si bulgarilor pe piata muncii din Marea Britanie vor fi ridicate la sfarsitul acestui an, administratiile locale britanice se pregatesc deja de o posibila crestere a imigrantilor. "Adevarul este ca nu cred ca stie cineva care va fi numarul celor care vor veni din Romania si Bulgaria", a declarat oficialul precizand ca "numeroase cartiere au un numar de romani peste medie, asa ca se asteapta la astfel de afluxuri in estul Londrei, acolo unde sunt predominanti si in prezent".

Marea Britanie a impus restrictii temporare pe piata muncii pentru romani si bulgari, dar acestea vor expira la sfarsitul anului si nu vor mai putea fi prelungite, conform legislatiei Uniunii Europene.

Casatoriile intre persoanele de acelasi sex divizeaza Franta. 800.000 de persoane au protestat la Paris... Distractie pe cinste in China, la un festival de sporturi pe gheata...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi dur de SUA
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi...
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie HelloTaste.ro
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe coadă la propriu
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade: bugetarii or să ajungă ca mine
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade:... Jurnalul
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x