Antena Căutare

Trei milioane de oameni au fost salvați de la moarte în ultimele trei luni. Izolarea i-a scăpat de coronavirus

Trei milioane de oameni au fost salvați de la moarte în perioada de izolare. Restricţiile instituite pe scară largă care au inclus închiderea magazinelor şi a şcolilor au redus nivelurile de transmitere a COVID-19 în Europa suficient de mult pentru a ţine sub control îmbolnăvirile evitându-se peste trei milioane de decese

Trei milioane de oameni au fost salvați de la moarte în ultimele trei luni | Profimedia Images

În cadrul unui studiu bazat pe metoda modelării referitor la impactul măsurilor de izolare în 11 state, cercetători de la Imperial College London au spus că restricţiile draconice impuse, mare parte, în luna martie, au avut un ''efect substanţial'' şi au contribuit la scăderea ratei de reproducere a infecţiei sub valoarea unu până la începutul lunii mai.

La începutul lunii mai, aproximativ 15 milioane de oameni, din 11 tări, erau infectați

Echipa de cercetători a estimat că până la începutul lui mai, un număr cuprins între 12 şi 15 milioane de persoane din 11 ţări - Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Spania, Suedia şi Elveţia - au fost infectate cu COVID-19.

Ei au libertate! Țara care nu mai are niciun caz de coronavirus și a ridicat constrângerile: "Ultimul caz nu mai are simptome de 48 de ore, e vindecat!"

Articolul continuă după reclamă

Comparând numărul deceselor înregistrate cu cel al deceselor prognozate prin metoda folosită în cadrul studiului în lipsa introducerii măsurilor de izolare, cercetătorii au ajuns la concluzia că au fost prevenite circa 3,1 milioane de decese.

Un al doilea studiu realizat de cercetători din Statele Unite, publicat alături de cel al Imperial College London în revista Nature, a estimat că strategiile împotriva transmiterii noului coronavirus implementate în China, Coreea de Sud, Italia, Iran, Franţa şi Statele Unite au prevenit sau au întârziat apariţia a circa 530 de milioane de cazuri de COVID-19.

Ei au libertate! Țara care nu mai are niciun caz de coronavirus și a ridicat constrângerile: "Ultimul caz nu mai ar... Organizația Mondială a Sănătății nu vrea relaxare. Mesaj tranșant pentru guvernele lumii: „Situația se agravează”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x