Antena Căutare

Un bărbat din Londra, a doua persoană din lume vindecată de HIV

Un bărbat din Londra a devenit a doua persoană din lume vindecată de HIV, potrivit medicilor. Adam Castillejo este fără virus după mai mult de 30 de luni de la încetarea terapiei antiretrovirale, scrie BBC.

Castillejo nu a fost vindecat cu medicamente pentru HIV, ci printr-un tratament pe bază de celule stem pe care l-a primit pentru un cancer de care suferea, de asemenea.

Donatorii acelor celule stem au o genă neobişnuită care le oferă protecţie împotriva HIV.

În 2011, Timothy Brown, supranumit „Berlin Patient” (pacientul din Berlin, n.r.), a devenit prima persoană raportată ca fiind vindecată de HIV, după trei ani şi jumătate de când primise acelaşi tratament.

Transplanturile de celule stem pare că opresc virusul să se multiplice în corp prin înlocuirea celulelor imunitare ale pacientului cu cele ale donatorului care rezistă la infecţia HIV.

Articolul continuă după reclamă

Adam Castillejo, în vârstă de 40 de ani, denumit „London Patient”, a decis acum să îşi dezvăluie indentitatea.

Medicii spun că nu a fost detectată în analizele lui de sânge, spermă şi ţesut o infecţie activă cu HIV.

A trecut un an de când ei au anunţat că este fără virus şi încă este fără HIV.

Cercetătorul Ravindra Kumar Gupta de la Universitatea Cambridge a declarat pentru BBC News: „Asta reprezintă leacul pentru HIV aproape sigur. Descoperirea noastră arată că succesul transplantului de celule stem ca tratament pentru HIV, prima dată raportat în urmă cu nouă ani la Pacientul din Berlin, poate fi replicat”.

Dar asta nu înseamnă că această intervenţie va fi tratamentul pentru milioanele de oameni din lume care trăiesc cu HIV. Terapia agresivă a fost folosită iniţial pentru a tratat cancerele pacienţilor, nu HIV. Iar medicamentele pentru HIV rămân foarte eficiente, însemnând că oamenii care au virusul pot trăi mult timp cu el.

Gupta a mai spus: „Este important de notat că acest tratament prezintă riscuri mari şi poate fi folosit doar în ultimă instanţă la pacienţii cu HIV care prezintă şi afecţiuni maligne hematologice. Astfel, acesta nu este un tratament care va fi oferit la scară largă pacienţilor cu HIV care se află sub un tratament anti-retroviral ce funcţioneză bine”.

Totuşi, poate oferi o speranţă că, în viitor, va putea fi găsit un leac pe baza terapiei genetice.

Testele recente au demonstrat că 99% dintre celulele imunitare ale lui Castillejo au fost înlocuite cu cele ale donatorului. Pacientul, la fel ca Brown, are rămăşiţe ale virusului în organism. Este imposibil de spus cu certitudine că infecţia cu HIV nu va reveni.

„Vreau să fiu un ambasador al speranţei”, a declarat Castillejo pentru New York Times. „Nu vreau ca oamenii să gândească «ai fost ales». Nu, s-a întâmplat pur şi simplu. Am fost în locul potrivit, probabil la momentul potrivit, atunci când s-a întâmplat”.

Sursa : news.ro

Persoanele care nu respectă regimul de carantină riscă cinci ani de închisoare. Țara în care s-au măsuri drastice pentru... Italia, Wuhan al Europei. Numărul deceselor cauzate de coronavirus a ajuns la 631. Peste 10.000 de persoane au fost infe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x