Născută pe 29 octombrie 1875, viitoarea Regină Maria a fost, probabil, cea mai complexă personalitate feminină cunoscută de istoria noastră: nepoata celebrei Victoria a Marii Britanii, a acceptat să vină la București, a fost mamă devotată, amantă discretă, Întregitoare a României Mari, iubitoare de frumos, diplomată versată, îngrijitoare a răniților de pe front
Sunt 140 de ani de atunci.
Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, mare Prințesă a Marii Britanii și Irlandei, venea pe lume la Eastwell Park, în Anglia. Regina Victoria, poate cea mai luminată și mai influentă minte așezată, vreodată, pe tronul Albionului, cu 63 de ani de domnie, avusese, cu soțul ei, Frederic al III-lea al Germaniei și Rege al Prusiei, opt copii: patru fiice și patru fii. Unul dintre aceștia, Prințul Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha și Duce de Edinburgh, Amiral al Flotei (6 august 1844 - 31 iulie 1900) legase iubire cu Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea. Se căsătoriseră în 23 ianuarie 1874 și, un an mai târziu, Maria Alexandra dădea binețe istei lumi, într-un domeniu superb. Există poze ce confirmă faptul că Regina Victoria, bunica, vizita destul de des locurile, fiind imortalizată chiar în timp ce patina, iarna, pe apa lacului înghețat.
Regina Victoria și o parte a familiei sale. Sus, Maria, alături de Ferdinand, cu care se căsătorise recent, viitorul Rege al României. Imaginea datează din 1894, Maria are aproape 20 de ani
Adolescența-i scurtă, părinții-s reci, distanți. Până la 12 ani rămâne la castel. Prietena sa cea mai bună e sora, Victoria Melita, pe care o alintă ”Ducky”. Ajunge prin Malta, unde tatăl său e detașat. Conform obiceiurilor vremii, familia începe să-i caute o jumătate, pentru a lega noi alianțe. Maria, fire independentă, nici nu vrea să audă. Dar tradiția e tradiție. Pe la 1891, Casa Regală a României încearcă să găsească o mireasă pentru Ferdinand, un băiat timid, moștenitorul tronului. Primele încercări de apropiere sunt eșecuri totale. Totuși, la început de ianuarie 1893, la Sigmaringen, în Germania, cei doi se căsătoresc de...trei ori: civil, catolic și protestant. Trec prin Predeal și intră în Regat, unde vor fi, imediat, adoptați cu brațele deschise.
Maria, fotografie de la nunta din 10 ianuarie 1893
Cuplul regal Ferdinand și Maria vor avea șase copii, din care unul, principele Mircea, avea să moară la o vârstă fragedă. Principele Carol (viitorul Rege Carol al II-lea) s-a născut la numai nouă luni și cinci zile de la căsătoria lor, la castelul Peleș, în 1893. A urmat principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) și principele Mircea, născut în ianuarie 1913, decedat în noiembriue 1916.
Contemporanii povestesc că relația dintre regi și copiii lor a fost una normală, deși era în ”Tradiția Casei de Hohenzollern ca domnitorii să se afle în contradicție veșnică cu moștenitorii”, după cum avea să scrie I. G. Duca. Viața privată a Reginei avea să fie una destul de tumultoasă, pe fondul deteriorării constante a iubirii ei cu ”Nando”, așa cum îl alintau apropiații pe Regele Ferdinand.
La începutul lui 1897, tânărul ofițer din Regimentul de Roșiori Gheorghe (Zizi) Canatacuzino începe să aibă întrevederi din ce în ce mai dese cu Regina, fiind adus, apoi, la Palat, ca profesor de gimnastică pentru Prințul Carol. Se iubesc prin Germania, pe bordul unui vas ancorat în port, la Constanța...Unii istorici îi vor atribui lui Zizi paternitatea principesei Maria ”Mignon”, născută în 1900. Se merge mai departe, susținându-se că fetița ar fi chiar fructul relației cu Marele Duce Boris al Rusiei, care ducea o viață depravată. Și lista continuă: Waldorf Astor, politician vestit și proprietar de ziare, membru al celebrei familii, apoi Prințul Barbu Stirbey, pe care Ferdinand îl va numi administrator al Coroanei Regale...Zice-se că într-o zi, în timp ce se afla la etajul Pelișorului, Maria ar fi ieșit în dreptul geamului și, văzând mașina lui Stirbey parcată în curte, ar fi strigat către Ileana. ”Mami, uite, a venit tati!”
Lista e închisă de ofițerul canadian Joe Boyle. Conform lui Constantin Argetoianu, ”Aventurierul canadian a fost singurul bărbat care a dominat, dar care a dominat complect, până la siderație, pe această nobilă și mândră femeie. Știrbei a avut o covârșitoare influență asupra ei, dar n-a dominat-o niciodată. Numai Boyle a făcut dintr-însa ce a vrut”.
Dar cine suntem noi, muritorii, să judecăm o Regină precum Maria? Rămân doar vorbele Patriarhului Miron Cristea, cel care, la moartea ei, în 1938, avea să afirme: „În tot cazul, se va putea spune ca a fost o femeie care și-a trăit viața intens”.
Familia regală în 1913. În stânga imaginii este Carol, viitorul Rege
Devenită Regină a României, după urcarea pe tron a lui Ferdinand, la decesul lui Carol I, survenit pe 11 octombrie 1914, Maria pornește la drum în diplomație în fața unuia dintre cele mai încercate momente din istoria țării noastre: intrarea în Primul Război Mondial. Dată fiind filiația ei, este văzută ca o aliată a...Aliaților. Totuși, în primii doi ani, susține neutralitatea țării. Grație legăturilor de rudenie, trimite scrisori în Rusia, susținând cauza unei Românii Mari, unite.
Pe 14 septembrie 1916 se intră în conflagrație, declarându-se război Imperiului Austro-Ungar. Se refugiază în Moldova. Îmbrăcată în uniformă militară, primește răniți, merge pe front, vizitează spitalele de campanie. Face totul pur, in dragoste, nu din obligație. Între popor și Casa Regală se naște o puternică simbioză. Este botezată ”Mama răniților”. Participă la conferințe de pace, nu acceptă ca din trupul țării să fie ruptă nicio bucățică de pămînt. Se ceartă cu toți, provoacă crize guvernamentale, Ferdinand o dojenește. Se croșetează campanii de defăimare. Dar Maria merge înainte, încăpățânată. Unirea de la 1918 e și meritul ei. Pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand și Maria sunt încoronați Regii României Mari, Unite. Este Everestul Monarhiei Române.
Regina Maria pe front, în 1917
Un amănunt mai puțin cunoscut este implicarea Reginei în fotbal, chiar dacă indirect...Suverana avea să intermedieze căsătoria principesei ”Mignon” cu viitorul rege al Iugoslaviei, Alexandru I. La nunta de la Belgrad, selecționata de fotbal a României își făcea botezul. Detaliile sunt AICI!
N-a dorit să moară printre străini!
După 1935, Regina se retrăsese la Balcic, pe malul Mării Negre. O persoană extrem de sociabilă în trecut, refuza, acum, să mai participe la ceremonii. Relația mama - fiu se deteriorase considerabil. În primele luni ale lui 1938 situația e din ce în ce mai rea. Pleacă la o clinică din Dresda, dar, din păcate, cancerul la ficat se instalase. Nu prea mai era nimic de făcut, boală incurabilă.
Regele Carol cere detalii. Mamulea și Hortolomei, doctori apropiați de Casa Regală, îi dau trista veste. Maria știe. Nu vrea să fie protejată. Trimite depeșă că vrea să revină în țară. Scurt și la obiect: nu dorește să moară printre străini! E suită în tren, spre a merge la Sinaia. Vrea să plece din istă lume în Pelișorul ei iubit. Are o hemoragie în tren. Are alta la palat, imediat după ce sosește. Sfârșitul e aproape. E vizitată de ”Lisabeta”, una dintre fiicele iubite. Patriarhul Miron Cristea îi dă ultima împărtășanie. Câțiva miniștrii sunt chemați de la București. 18 iulie 1838, ora 17.38, Regina se stinge. Are 62 de ani. E dusă la Catedrala de la Curtea de Argeș, alături de Ferdinand, pe un afet de tun.
Pe 24 iulie sicriul e coborât în criptă. O întreagă lume apunea.
