Geniul, arta, îndrăzneala, talentul, sunt cuvinte ce definesc cel mai bine una dintre uriașele comori ale suntelor clasice pătrunse în muzică. Ludwig van Beethoven, cel recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii.
Momentul culminant de geniu, se spune, ar fi fost cel al grandioasei premiere a ceea ce cunoaștem drept "Ode of Joy" (n.r. - Oda Bucuriei), actualul imn al Uniunii Europene: Simfonia a IX-a.
Se știe că Beethoven era surd la momentul în care a compus Simfonia a IX-a și că s-ar fi bazat pe spiritualitate, pe talent și pe experiență celor câteva zeci de compoziții realizate până atunci.
Se întâmpla la Viena, la teatrul Kärntnertor (Theatre am Kärntnertor), în anul 1824. Avea să fie prima apariție a lui Beethoven, după 12 ani căci, după ce auzul i-a fost afectat, compozitorul s-a izolat treptat de cei din jur.
Sala era plină. Soprana Henriette Sontag și Soprana alto Caroline Unger au apărut primele pe scenă. Beethoven a stat în lateralul scenei, gesticulând furios, deși la pupitru se afla dirijorul oficial. A dirijat împreună cu el.
Publicul aplauda. Unii plângeau, alții jubilau. Toți aruncau pălăriile și/sau batistele. El nu auzea nimic!
Premiera a fost un mare succes. "Beethoven a regizat piesa însuși, el stătea în fața pupitrului și gesticula furios. Uneori el creștea, alteori scădea până la pământ. Acesta s-a mutat ca și în cazul în care el ar fi vrut să cânte la toate instrumentele și să cânte pentru întregul cor. Toți muzicienii păstrau ritmul", explica violonistul Joseph Böhm.
Scena din filmul "Copying Beethoven"
Publicul aplauda. Unii plângeau, alții jubilau. Toți aruncau pălăriile și/sau batistele. Cu toții erau exaltați. Unii spuseseră că au primit în dar de la Dumnezeu un erou muzical pe care-l vor respecta mereu, alții râdeau sau se bucurau printre lacrimi de fericire aplaudând apăsat. Apoi tot publicul îl ovaționa pe compozitor. Toți l-au aclamat și l-au lăudat. El nu auzea nimic...
S-au realizat două producții cinematografice pornind de la viața lui Beethoven, ambele având drept moment culminant grandioasa premieră a Simfoniei a IX-a. "Copying Beethoven" și "My immortal beloved".
Scena finală din "Immortal Beloved"
Viața lui, subiect de film. Copil traumatizat de tată, autodidact, profesor la vârstă fragedă
S-a născut la Bonn, la 16 decembrie 1770. A studiat pianul de la patru ani, iar la opt ani a cântat în public. Primii săi profesori au fost Tobias Pfeiffer, tenor într-o trupă ambulantă, violonistul Rovantini, bătrânul Aegidius Van der Eeden, organist. Christian Gottlieb Neefe, succesorul acestuia din urmă, poate fi considerat ca fiind primul profesor adevărat al lui Beethoven, potrivit "Dicționarului de Mari Muzicieni" (2006). Sub autoritatea lui, Beethoven a făcut asemenea progrese, încât la vârsta de 12 ani a primit titlul de organist suplinitor, retribuit și învestit cu responsabilități din ce în ce mai importante.
În ceea ce privește cultura generală, Beethoven a fost un autodidact. A frecventat, ca auditor, cursurile Universității din Bonn.
Beethoven ajunge la Viena. Primește salariu pentru a rămâne. Prezența lui, imagine perfectă pentru aristocrația vieneză
Foarte repede, strălucirea talentului său a depășit cercul prietenilor: contele Waldstein obținând pentru Beethoven o călătorie de studii la Viena (1787). Aici a studiat cu Joseph Haydn și Johann Baptist Schenk. A studiat contrapunctul cu Johann Georg Albrechtsberger și a primit îndrumări de compoziție vocală și dramatică de la Antonio Salieri.
Din această perioadă (1790) datează cantatele compuse la moartea lui Iosif al II-lea și cu prilejul înscăunării lui Leopold al II-lea, neinterpretate din cauza dificultății lor. La 2 noiembrie 1792, a părăsit definitiv orașul Bonn, în favoarea Vienei unde a fost primit cu toate favorurile. Aici a fost adoptat de aristocrația melomană.
Ludwig van Beethoven
În 1795 își cunoștea pe deplin meseria, își stăpânea personalitatea muzicală și dădea dovadă de o virtuozitate pianistică ieșită din comun, așa cum avea să o arate în primul său mare concert vienez din martie 1795. Atunci a susținut un concert de Mozart, cu cadențe compuse de el, și primul său concert pentru pian. Au urmat o serie de concert la Praga, Dresda, Berlin și Bratislava.
În sonatele op. 7 și op. 10 pentru pian (1796-1798) și în special în Sonata în re major, Beethoven își face cunoscută modernitatea geniului, îndrăzneala, asimetriile, forța dramatică ieșită din comun. În sonatele următoare, op. 13 "Patetica", op. 26 și 27, amenințarea beethoviană asupra formei tradiționale explodează, fiind regăsite modificări la nivelul dualismului tematic și al dezvoltărilor.
Apar primele semne ale scăderii auzului. Începe izolarea, continuă creația
Începând cu anul 1798, deschide seria cvartetelor de coarde. Tot în această perioadă apar primele semne ale scăderii auzului marelui compozitor, lucru care îl face să se izoleze mult de societate. Este perioada în care compune o serie de opere desăvârșite între care: cele trei sonate pentru pian op. 31, Simfonia III-a "Eroica", apoi Sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", Concertul pentru vioară și orchestră, Simfonia a V-a (a "Destinului") și Simfonia a VI-a ("Pastorala").
Între 1813-1818, traversează o lungă și profundă criză. Cu toate acestea, în această perioadă, apar câteva dintre capodoperele sale: Sonata pentru violoncel op. 102 (1815), ciclul de lieduri "An die ferne Geliebte" (1816), Sonata op. 101 (1816), Sonata op. 106. Sonata op. 111 (1821-1822) este ultima dintre sonate, "actul de adio" față de această compoziție muzicală a lui Beethoven.
Prima audiție a Simfoniei a IX-a, primul succes răsunător pe care Beethoven nu l-a auzit
La 7 mai 1824 a avut loc prima audiție a Simfoniei a IX-a, succesul fiind unul triumfal iar simfonia dezlănțuind un entuziasm delirant în ciuda faptului că Beethoven, nu percepea nimic din cele petrecute în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile.
În decembrie 1826, a făcut o congestie pulmonară. După patru luni de suferințe, la 26 martie 1827, moare la Viena. A fost înhumat la cimitirul Währinger. Funeraliile au fost fastuoase, la ele participând mii de persoane.
Opera sa este alcătuită din peste 300 de titluri, unele dintre ele sunt creații cunoscute și interpretate în întreaga lume, în seria lucrărilor sale se află: opera "Fidelio" (1805); muzica pentru balet "Făpturile lui Prometeu" (1801); "Missa solemnis" (1823); "Fantezia pentru pian, cor și orchestră" (1809); cele nouă simfonii — I (1799), II (1802), III (1804), IV (1806), V (1808), VI (1808), VII (1812), VIII (1812), IX (1823); uverturile "Leonora III" (1806), "Coriolan" (1807) și "Egmont" (1809); concertele cu orchestră — cinci pentru piano forte — I (1798), II (1795), III (1800), IV (1806), V (1809), câte unul pentru violină, violoncel și piano forte (1806); muzică de cameră — "Octet pentru suflători" (1792), "Sextet pentru suflători și coarde" (1800), "Cvintet pentru piano forte și suflători", "Sextet pentru suflători" (1810); 32 Sonate pentru pian; Sonate pentru vioară și pian.
Surse: Wikipedia, Agerpres, biography.com
Misterul din Triunghiul Bermudelor a fost desluşit de cercetătorii ruşi! Cum explică oamenii de ştiinţă cele mai ciudate... Două iubiri i-au murit în brațe, dar... Dragostea înseamnă să nu spui niciodată ''Îmi pare rău''! 45 de ani de la premie...
