Antena Căutare

A cerut zăpadă şi a primit un amestec aromat delicios cu fructe, nectar, miere şi nuci! Cum s-a născut îngheţata

Cu vanilie sau ciocolată, cu fructe de pădure ori fistic, îngheţata este un desert demenţial, ce răcoreşte zilele fierbinţi de vară a milioane de oameni din toate colţurile lumii. Totuşi, înainte de varianta cremoasă, ce-ţi înnebuneşte papilele, în vremuri demult apuse, îngheţata era preparată după alte reţete

Cu vanilie sau ciocolată, cu fructe de pădure ori fistic, îngheţata este un desert demenţial, ce răcoreşte zilele fierbinţi de vară a milioane de oameni din toate colţurile lumii. Totuşi, înainte de varianta cremoasă, ce-ţi înnebuneşte papilele, în vremuri demult apuse, îngheţata era preparată după alte reţete.

Amestec de zăpadă şi fructe, în Imperiul Roman

Au existat multe legende privind pregătirea reţetei, însă una dintre ele spune că în Imperiul Roman, împăratul Nero şi-a dorit cu ardoare să mănânce zăpadă însă nu orice fel. Astfel, el le-a cerut sclavilor să-i fie adusă zăpadă din Munţii Apenini, iar bucătarii lui i-au preparat un desert demenţial din aceasta cu fructe, nectar, miere şi nuci.

Articolul continuă după reclamă

Serviți un CAPPUCCINO? Istoria faimoasei băuturi născută din frizura călugărilor și legătura sa cu românii

Sirop de fructe şi lapte, în China

De celaltă parte, însă, în China, împăratul Tang din Shang adora să deguste zăpadă cu sirop de fructe şi lapte. Totuşi, acesta îşi dorea ca reţeta pregătirii acestui desert să fie păstrată strict secretă. Mai mult de atât, acest mod de pregătire a îngheţatei a fost cunoscut de Marco Polo în Italia. Pe atunci, în 1295, acesta a constatat că laptele în combinaţie cu zăpada formează un desert mult mai cremos, fapt ce a dus la naşterea unui desert râvnit de oamenii din clasa socială de rang înalt.

Îngheţată cu ciocolată şi căpşuni, în Franţa

Un desert mai apropiat de ceea ce avem în ziua de astăzi a fost creat la 1600, în Franţa. Atunci, un bucătar a decis să-şi deschidă un restaurant în care a vândut îngheţată, în compoziţia căreia a adăugat aromă de ciocolată şi căpşuni. Mai mult de atât, aceasta era pregătită de mână şi pusă în găletuşe care erau păstrate într-o cadă plină cu gheaţă şi sare, care-i păstrau temperatura scăzută.

Plăceri nebănuite! Pe asta nu o știai! Prăjitura Tiramisu se consumă între partidele de amor pentru a prinde puteri

Dacă în 1776, înaintea de inventarea refrigerării moderne, bucăţile de gheaţă se decupau în timpul iernii de pe mare, lacuri sau iazuri şi erau păstrate în găuri făcute în pământ pentru a fi folosite pe timpul verii, în 1843, Nancy, o femeie din Johnston, a inventat congelatorul pentru îngheţarea smântânii.

În 1951, însă, Jacob Fussel a deschis prima fabrică la scară largă din SUA, în Baltimore, Maryland şi vindea produsul de la un vagon. Ulterior, şi-a dezvoltat afacerea deschizând fabrici în mai multe oraşe care i-a adus profituri şi a făcut să crească popularitatea desertului rece. August Gaulin a inventat omogenizarea îngheţatei în 1899 şi nou tip de congelator în 1902.

Celebra îngheţată vafă a fost inventată abia în 193, de către Italo Marchinony, care a avut această idee în timp ce era pe stradă cu maşinuţă-congelator pentru a vinde îngheţată.


FOTO: Părea un copil obişnuit, însă a avut parte de un destin şocant! Carl Thompson, cel mai gras om din lume, s-a stins... Dezastru la mormântul lui Arsenie Boca! Locul în care credincioșii își caută liniștea a ajuns o groapă de gunoi și restu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x