Max, cel mai iubit urs din Sanctuarul Libearty din Zărneşti pentru că până a ajuns acolo a fost extrem de chinuit de oameni, s-a dus în Cer.
Ursul în vârstă de aproape 22 de ani abia mai putea merge, așa că medicii au decis scoaterea lui din țarc și mutarea în zona de carantină, la căldură, pe un pat moale de paie unde avea să primească tratament cu anti-inflamatoare și analgezice puternice. Din păcate, tratamentul nu a dat rezultate, starea lui s-a agravat, iar Max a paralizat complet pe partea din spate. Obosit să mai îndure atâta suferință fizică, Max a refuzat să mai mănânce și să mai bea apă, iar inima lui a încetat să mai bată.
Max a ajuns la Sanctuarul Libearty în urmă cu aproape 13 ani. Până atunci a locuit în fața Castelului Peleș din Sinaia unde era cunoscut de toți turiștii. Imaginea ursului imens, aproape negru, grăsun și prietenos, care îi lăsa pe oameni să îl mângâie și să îl fotografieze fără a fi închis într-o cușcă a păcălit mii de oameni. Aproape nimeni n-a vrut să vadă că întreg spectacolul lui Max era, de fapt, un spectacol al cruzimii, al privării de libertate, al dorinței omului de-a face bani cu orice preț și de-a se mândri cu puterea sa absolută asupra unui animal și, mai ales, asupra unui animal sălbatic. Ochii mulțimii au fost ani de zile mai nevăzători decât ochii lui Max (înțepați cu ace pentru a-i știrbi bietului animal posibilitatea de reacție la apariția oamenilor). În 2007 însă, animalul – orbit cu bună știință, cu colții piliți ca să nu poată mușca și amețit mereu cu medicamente, obligat să stea în fund pe betoane ore întregi, a primit o nouă șansă de a-și trăi viața. Îmbolnăvit și îmbătrânit înainte de vreme, Max a ajuns la Libearty unde a trăit așa cum a vrut el: în pădure, printre copaci, mirosind în voie florile, jucându-se cu bețe și ronțăind mere și morcovi.
„Singurul gând ce ne alină acum, la despărțirea de el, este că pe Max nu îl mai doare nimic, nimeni n-o să îi mai facă nici un rău și nu va mai fi vreodată chinuit. Rămas-bun Max, nu vom uita niciodată ochii tăi frumoși care n-au putut să vadă, dar au știut să ne arate cel mai frumos suflet si iubire sinceră!”, a spus cu regret Christina Lapis.
