Antena Căutare

Al Treilea Război Mondial poate începe în orice moment. Unde și cum se vor da luptele: „A trecut prea mult de la ultimul conflict mondial”

După ani de aparentă acalmie și de pace apar tot felul de declarații belicoase din partea Rusiei. Aceste declarații nu sunt doar vorbe goale. De ceva vreme am putut observa că această putere, cu mijloace relativ moderne, a reușit să țină în șah cam toate țările din fosta Uniune Sovietică.

Vedem că Rusia se implică în tot felul de conflicte, după modelul fostului imperiu comunist, testându-și noile arme, informează Playtech. Mai interesant este că Șeful Major al Armatei Ruse a făcut o declarație demnă de toată atenția.

„Este de la sine înţeles că fiecare conflict armat are caracteristicile sale distinctive. Conflictele viitorului se vor caracteriza printr-o amplă utilizare a armelor de înaltă precizie şi a altor tipuri de arme inovatoare, inclusiv robotizate. Site-urile economice şi sistemul guvernului inamic vor fi distruse în primul rând. Pe lângă sferele tradiţionale, lupta armată va fi dusă în mod activ în domeniul mediatic şi în spaţiu“, a afirmat generalul Valeri Gherasimov în cadrul unei conferinţe organizate de Academia Statului Major din cadrul Forţelor Armate ale Rusiei.

„Un rol special va fi jucat de lupta împotriva sistemelor de comunicare, recunoaştere şi navigaţie. Acestea sunt doar contururi probabile ale războiului viitorului. Pe de altă parte, spectrul eventualelor conflicte este foarte larg, iar forţele armate trebuie să fie pregătite pentru fiecare dintre ele“, a subliniat el.

Articolul continuă după reclamă

„Posibila izbucnire a conflictelor militare simultane pe diferite axe strategice predetermină înfiinţarea de grupuri interarme în cadrul regiunilor militare, destinate desfăşurării de operaţiuni eficiente prin utilizarea unităţilor disponibile atât pe timp de pace cât şi în perioade de conflict“, a afirmat Gherasimov.

Uşile pe care au intrat mulţi, dar au ieșit puţini. Poveștile terifiante din închisorile istorice... A apărut moneda de 100 de lei. Așa arată banii intrați în circulație la începutul acestei săptămâni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ai mobilă veche sau saltele de aruncat? Unde poți scăpa gratuit de ele în București. Regulile pentru fiecare sector
Ai mobilă veche sau saltele de aruncat? Unde poți scăpa gratuit de ele în București. Regulile pentru fiecare sector
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Locuri din România pe care nu trebuie să le ratezi toamna aceasta. Cele mai „instagramabile destinații” din țară
Locuri din România pe care nu trebuie să le ratezi toamna aceasta. Cele mai „instagramabile destinații” din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x