În istoria sa de peste cinci secole, Bucureştiul a fost afectat de tot felul de calamităţi care şi-au pus definitiv amprenta asupra lui. Una dintre acestea este şi “Marele Foc”. În 1847, sărbătoarea de Paște a adus în capitala Țării Românești cel mai mare dezastru pe care-l văzuse vreodată orașul de pe Dâmbovița
Un mare incendiu, mai aprig decât toate celelalte incendii care afectaseră în trecut Bucureștii, a izbucnit în ziua de 23 martie. Era Duminică, ziua de Paști.
Joaca unui băieţel cu un pistol a provocat un adevărat dezastru: aproape 2.000 de clădiri şi 12 biserici au fost mistuite de flăcări!
Culmea, la originea acestei tragedii a stat un obicei străvechi. Conform acestuia, ziua de Paşte, trebuia sărbătorită cu descărcări de pistoale și puști. Dar acum ceva s-a schimbat! Fiul cluceresei Drugăneasca n-a fost atent când și-a descărcat arma, iar scândurile vechi ale streașinei casei au luat foc. Întregul acoperiș s-a aprins în doar câteva minute și, din cauza vântului puternic, s-a răspândit la casele din jur.
Casa se afla peste drum de biserica Sf. Dumitru. Era chiar centrul orașului (Centrul Vechi, de astăzi), o zonă cu străzi înguste, case și magazine multe. Una după cealaltă, clădirile au luat foc...
HANUL LUI MANUC, MISTUIT DE FLĂCĂRI!
Pentru a scăpa, o parte din locuitori s-au refugiat pe Dealul Mitropoliei, de unde priveau neputincioşi cum Bucureştiul era înghiţit de flăcări. "Sub ochii îngroziţi ai localnicilor refugiaţi pe Dealul Mitropoliei, se desfăşura spectacolul înspăimântător al Bucureştilor în flăcări. Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor. Pe uliţe, oamenii alergau înspăimântaţi, răsunau comenzile militare şi vaietele deznădăjduiţilor", nota Anton Pann, potrivit Historia.ro.
Oficial, flăcările au ucis 15 oameni, alţi zeci au suferit arsuri, iar aproape 2.000 de clădiri au fost făcute scrum.
Un episod cutremurător al acelei zile fatidice de 23 martie 1847 a avut loc la Biserica Sf. Anton, care a fost cuprinsă de flăcări chiar în timpul slujbei. Mai multe suflete s-au stins mistuite de foc. Trupurile celor care nu au reușit să se salveze au fost aşezate într-o groapă comună.
Molozul şi resturile dezastrului au făcut să se ridice nivelul terenului cu aproape doi metri faţă de nivelul oraşului.
„În mai puțin de o oră, toată partea de răsărit a orașului a devenit o mare de foc care distrugea, neținând seamă de nimic. Între tânguitul clopotelor ce cu doar câteva ore înainte anunțaseră vesele Sfintele Paşti şi ţipetele ascuţite ale oamenilor disperaţi, vâlvătaia se ridica pe stâlpii caselor, în turla bisericilor, în coroana arborilor. Pe străzile fumegânde bărbaţi şi femei alergau care-ncotro, cu chipuri răvăşite, învineţite de fum, înroşite de flacără. Unii purtau în mâini donițele goale și priveau cum focul nemilos le arde toată agoniseala, ami cu seamă că toate prăvăliile mai aveau încă din marfa adusă pentru vânzările din perioada Sfintelor Paști”, scria Ciprian Plăiașu în “Două hanuri”.
Potrivit directorului Muzeului Naţional al Pompierilor Bucureşti, Vasile Bălan, 12 biserici au fost distruse: Sf. Dimitrie, Biserica Domnească de la Curtea Veche, Sf. Antonie de la Puşcărie (toate sunt în zona Hanul lui Manuc), Bărăţia, Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Sf. Mâna din mahalaua Stelea (lângă actuala biserică Sf. Vineri), biserica Vergului, Udricani, Lucaci (lângă Hala Traian), Ceauş Radu şi Sf. Ştefan.
Bucureștii în anii 1847-1854
Vestea incendiului a făcut înconjurul Europei şi mai multe ţări au trimis ajutoare. Dar “Marele Foc” a însemnat şi un pas înainte.
Astfel, a început reconstrucţia Bucureştiului după principii moderne. Casele au fost acoperite cu tablă, atelierele meşteşugăreşti unde se lucra cu focul sunt scoase din zona centrală şi au fost montate mai multe cişmele şi conducte de apă.
