Cand i-a intalnit, intaia data, privirea, Mitita Balta era, deja, faimos. De vreo trei ani, jandarii erau pe urma lui. Ii calca pe cheaburi, le lua agoniseala si-o dadea la cei sarmani. Haiduc de 1940. Maria, fata din poveste, i-a picat cu tronc. Haiduc, haiduc, dar iubire nu tine cont de pusca... S-au unit in fata popii Ioil, cel coborat de la Sihastria, in padure. Prinsera, apoi, a imparti totul: pat de frunze, nopti reci, hrana putina, otrava din buzunar. Curand, jumatatea haiducului a devenit...jumatate haiduca.
Le-au prins urma, au fugit. In ceas de noapte. Au gasit gazduire. Oamenii se minunau de ei.
Intr-o zi, Balta s-a barbierit, s-a tuns si si-a taiat unghiile. "Mi-am dat seama ca n-o sa-l mai vad!", zic, azi, Maria. Presimtise bine. In ziua aceea, ultimul haiduc si-a gasit sfarsitul...Aveau o zicala. "Din o suta de vorbe din cate ti-ar spune femeia, numai una sa o asculti in viata ta". N-a facut-o. Maria simtise ca "jandarmul dezertor ce vroia sa se intovaraseasca cu al ei om" era, de fapt, o potera. Trebuia sa-l prinza viu. N-a putut. L-a palit cu securea...L-a ucis...Ea s-a predat..."Port ilegal de arma"...
Nu va ia mult. Putin peste 16 minute din viata voastra. Intrati AICI! Pentru a asculta o poveste coborata din vremurile cand dragostea, curajul si nebunia mergeau brat la brat prin codrii Bucovinei...
