Antena Căutare

Este Președintele României, dar îi cunoști familia? Cu ce s-au ocupat părinții lui Klaus Iohannis înainte de pensionare

Klaus Iohannis a ales să-și țină familia departe de ochii curioșilor. Președintele României este cel mai puternic om în stat.

Galerie
Klaus Iohannis

Președintele României nu vorbește des de rudele sale, însă în cartea „Pas cu pas” pe care a publicat-o în urmă cu ceva vreme, a precizat care au fost meseriile părinților săi înainte de pensionare.

Gustav Heins Johannis, tatăl șefului statului

De aproximativ 20 de ani, Susanne şi Gustav Heinz Johannis, părinții președintelui, trăiesc într-un orășel liniștit din Germania, plecând din țară la scurt timp după revoluția din decembrie 1989.

Klaus Iohannis, despre necesitatea reformării Curții Constituționale

Articolul continuă după reclamă

În cartea „Pas cu pas” șeful statului a povestit că părinții săi sunt oameni modești care au avut meserii simple: mama sa fiind asistentă medicală, în timp ce tatăl a lucrat ca tehnician la o firmă din Sibiu. Klaus Iohannis are și o soră, Krista, care locuiește tot în Germania.

„Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluţie”, a povestit primul om în stat în cartea sa.

Plecarea familiei în străinătate

În trecut, președintele a declarat că familia sa este atestată în Cisnădie încă din secolul al XVI-lea, dar cu toate acestea atunci când tatăl său l-a înregistrat la naștere funcționarul de la primărie a refuzat să îi scrie numele cu ”J”, așa cum a fost scris în familia sa de mai bine de cinci sute de ani.

Cât despre plecarea părinților săi în străinătate Klaus Iohannis a mărturisit că nu a simțit prea mult această distanțare pentru că deja era căsătorit și așezat la casa lui. Probabil dacă ar fi plecat mai devreme, înainte de pensionare, președintele ar fi resimțit mai puternică această despărțire, mai scrie în cartea „Pas cu pas”.

Părinții șefului statului locuiesc la Würzburg, Kalus Iohannis vizitându-i ori de câte ori are ocazia. Una dintre vizite a avut loc acum aproximativ 4 ani când s-a speculat că președintele a plecat în vacanță pe o insulă exotică.

Este Președintele României, dar îi cunoști familia? Cu ce s-au ocupat părinții lui Klaus Iohannis înainte de pensionare

Președintele Klaus Iohannis, soția sa Carmen, părinții din Germania și sora, Krista

Facebook.com

Acela a fost momentul în care a apărut una dintre puținele imagini cu familia președintelui. Fotografia a fost postată de soția președintelui, Carmen, pe una dintre paginile sale de socializare.

„Părinţii mei au plecat prin 92-93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari. Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aş fi resimţit mult mai puternic despărţirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor şi mi‑am continuat propriile planuri”, a mai scris Iohannis în cartea sa.

Klaus Iohannis, după întâlnirea cu oamenii de afaceri: ”România va depăși cu bine criza, dar e nevoie de o reconstrucție din temelii!”

Președintele României este șeful de stat al României. El are rolul de a reprezenta statul român în relațiile internaționale, conform Constituției, este garantul independenței naționale, veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.

De asemenea, președintele este comandantul forțelor armate și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

O adolescentă s-a tuns la zero pentru a fi solidară cu sora ei, care e bolnavă de cancer: ”Nu ești urâtă. Părul nu-ți de... Valurile bioluminescente din sudul Californiei atrag numeroşi oameni pe măsură ce plajele se redeschid...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x